Placebo - Song to say goodbye

Imi place de mor melodia asta. Foarte tare videoclipul. Iar melodia a fost pe coloana sonora a unui film. Dar nu-mi mai amintesc care. Mama ma-sii, stiu ca l-am vazut recent...

Anything else

Am dat peste filmul asta intr-o pauza publicitara la OZ. Din pacate, incepuse de ceva vreme, asa ca nu am vazut decat vreo 10 minute. Care insa mi s-au parut teribil de interesante. Normal ca imediat l-am scos de pe ODC pentru a-l vedea maine. Povestea unei iubiri imposibile. Asa am vazut eu in cele 10 minute. Jason Biggs si Christina Ricci se joaca de-a iubirea, de-a sexul, de-a viata. Iar Biggs e ajutat de Woody Allen, care e si regizor. Deci va dati seama ce meserie de film e. Abia astept sa-l vad.

Cu sania la Arieseni

Si uite asa a trecut si vacanta. adica 7 zile pe care le-am avut de Craciun. Duminica seara am iesit de la munca, pe la 12 m-am pus la somn, cu gandul sa plec pe la 4 spre casa. La 12:20 am decis ca nu pot sa dorm, am pus bagajelul in masina si tai-o! Drum bun, lume putina. Din pacate, prin lumea aia putina a fost si un echipaj de politie care s-a nimerit exact cand depaseam 3 tir-uri pe linia continua. Pac pac, gata permisul pentru o luna. Pashtele ma-sii. Din 6 ianuarie sunt pieton. Am ajuns acasa cu bine. Marti dimineata, suna Mihai. "Hai la munte!". Uite ce suflet nobil, imi spun. Dupa care continua: "Mi-am uitat hainele acasa!". :)). M-am induiosat pana la lacrimi, am pus iar bagajul meu in masina, apoi bagajul lui si dau sa plec. Tzzzzzzzzzzzzr, suna iar telefonul. "Vezi ca tre sa iei 2 gagici, sa le aduci aici", spune Mihai. Si ma duc sa le iau, fara sa stiu ca incepe un mic cosmar. Cosmar care a avut pretul lui. Vedem mai incolo. Si ma duc spre gagici. Mi se zbate un nerv cand le vad. Doua fufe, imbracate "de firma". Ulterior am aflat ca una din ele e... cum sa spun... cea mai buna prietena a barbatului, daca ma intelegeti. Daca nu intelegeti... e CURVA. Nu aici, ci in Occident. Si plecam spre munte. "Si ce mai zici?", ma intreaba una. Le raspund in doua silabe si incep sa vb intre ele. "Fata, dar cum ai vrea sa fie iubitul tau?". "Fata, inalt, cu tepi, imbracat in versace", raspunde cealalta, dandu-mi senzatii acute de voma. Ma abtin, iar discutia lor decurge intre aceleasi repere paaaaaaaaaaaaana la Arieseni. Dupa Campeni, o zapada ca-n povesti. Asa ca o las mai moale. Drumul e bun, totusi. "Vezi ca ti-am umplut scaunul de scame", spune cea de pe locul mortului, fara sa-si dea seama ca si-a dat cu firma (de haine) in cap. "Las ca o sa cureti tu cand ajungem", zic. "Da` ce, sunt femeie de serviciu?", imi raspunde, punandu-mi nervii la incercare. Usaaaaa, usaaaaa! Raman calm, pentru ca am aflat ca voi primi 1 milion pentru drumul asta. Adica motorina, o masa si un pahar de vin. Pai e bine, nu? Ajungeeeeeeeeeeeeem. Toata lumea ne astepta. Adica Mihai, Steli, doi prieteni plus un braziliao. Fotbalist. Pasez bagajul uitucului si ne dezbracam/imbracam pentru partieeeeeee. Cu masina mergem pana acolo. Ninsoarea nu se mai oprea. Si ce bine era. Lume destula pe partie, dar se putea si mai rau. Mihai ia o sanie, sa ne dam noi, veteranii. Ronaldinho ia snowboardul, pentru prima oara in viata. Alinutz ia schiurile, iar Bogdanel ia fetele la suc. Ma rog, bautura. :D. Ne dam cu sania. Eu fac poze, dar dau si o tura. Zapada mi-a urcat pana la genunchi. Dar e tare bine. Atmosfera de sarbatoare. Brazilianul mai cade, mai merge 10 metri, iar cade. Numa` bine pentru fotograful din mine, care reuseste poza anului. Daca fac rost de ea, o pun aici. Dupa o ora si ceva de distractie, ne retragem spre cabana. Stam la povesti, ca sa mai treaca vremea pana la cina. Hmmm, cina. Ce amintire semi-trista. Ma pune dracu` sa comand Calzone. Avand in minte pizza senzationala de la Cuptorul cu Lemne. Credeam ca asa e si aici. Dupa o ora si ceva de asteptare, timp in care Regina isi facea de cap la Acasa, vine "pizza". Trei bucatzele de aluat, taiate separat, cu ceva inautru, probabil. Am zis ca nu e adevarat. Nici n-a mai contat gustul, oftam din greu gandindu-ma la pizza de Bucuresti. Nu m-am saturat, evident. Si am mai cerut 4 mici. Aia ceva mai buni, chiar daca erau facuti pe aragaz. Mi-am potolit foamea. Dupa aia... Stiu, va asteptati sa zic: dezmatz cu bautura si femei. Nu chiar. Mai degraba cu remi sau rummy, cum naiba s-o scrie. Eu, Mihai si Steli, bosorogii. Tinerii erau la baute, cu fetele. Campion a scris pe mine la remi. La fundu` gol i-am batut. Din pacate, abia pe finalul jocului am descoperit ca putem auzi mai bine UTV. Un reglaj fin si am reusit si ascultam si ceva muzica. Si ne ia somnul. Dupa un dush, tzushti in pat. Ce sa dorm? Mihai si-a inceput recitalul de sforaituri. Sforaia si patul sub el. Cred ca pe la 4-5 am adormit. Iar la 9 si ceva trezireaaaa. Pentru micul dejun. Din fericire, din partea casei. Din fericire 2, bufet suedez. Baga, tata! Omleta, carnaciori, salam, parizer, cereale, branza, lapte, ceai, tot ce voiai. Mi-am umplut burta, am raschetat toaaaaaaaate geamurile de la masina si spre casa. Din fericire 3, la drumul intors l-am avut si pe Bogdanel in masina, care a mai inclinat balanta discutiilor. Desi ninsese muuuuuult noaptea, drumul era supercurat. Din pacate, am avut vreo 4 opriri. Domnisoara care face placere barbatilor s-a resimtit dupa o noapte alcoolica. Cred ca nici serpentinele nu i-au prins bine. Hihi. Chiar si asa, ajungem acasa. Acolo unde ma astepta bradul gol-golutz, sa-l impodobesc.

The air I breathe

Un film special, deosebit. Am fost incantat de el, asa cum am fost si la "21 grams", "Crash" si "Babel". Povesti care se intrepatrund la un moment-dat. Totul e intre viata si moarte. Totul in incercarea de a scapa de partea neagra si terna a vietii si de a evada. In diferite moduri. Chiar si o bataie crunta incasata e un motiv de a rade. Pentru ca te scoate din banal. Moartea domina prima parte a filmului, viata castiga pe final. Excelent film!

Londra, partea a patra (meciul)

Forza, forza CFR! Cam asta fredonam in timp ce mergeam spre metroul de la Gloucester Road. Da, ala pe dreapta, cum mergi la KFC. :-j. Ne bagam in gaura si asteptam metroul. Atmosfera, destul de soft. Imi zambeam in cioc. Habar n-aveam ce va fi peste o statie. Unde a trebuit sa schimbam. Stiti cum e la metrou la Bucuresti la ora de varf? Bun, acolo erau de 3 ori mai multi oameni. Au trecut 3 metrouri si noi tot pe peron eram. "Bai, trebuie mai cu tupeu", zice Florin si ne strecuram printre romanasi cu tricourile CFR-ului si babute care se intrebau ce dracu` e aia Cluj. No, ajungem, dupa 2 statii in care am stat ca sardelele. Iesim de la metrou. Ce sa vezi? Albastru caaaaaaaat vezi cu ochii. Adica pana in cladirile de vizavi. Lume multa, multa, prunci, mosi, babe, baieti cu tatuaje cu cap de mort si domnisoare pistruiate doritoare de cuc de Ballack sau Drogba. "Calendarul!", isi aminteste Florin. Trebuia sa-i ia un calendar cu Chelsea unui amic. Si se avanta in magazinul clubului, plin ca o sala de cinema la un film cu James Bond. Eu stau afara, langa panoul cu Lampard. Imi vine sa vomit de la mirosul care razbate de la rulotele la care se vand carnati cu varza. Altceva nu vad ce ar fi putut fi de mirosea in halul ala. Si ajungem, in sfarsit, la sala presei. Infulec un minisandwich, bag un pecsic la buzunar si mergem la masa presei. Cand ies, tot stadionul urla: Bufnila, Bufnila! Imi dau doua palme si-mi revin. Canta pentru Chelsea. Iulian de la ProTV imi spune ca m-a vazut pe ITV. Ptiiiii, ce mandru mi-s. Masa presei era la vreo 5 metri de tataie Scolari. "Ce s-ar intampla daca i-as da cu sticla de pecsic in cap?", era intrebarea care ma bazaia. Ies baietii. Hai CFR-ul. Undeva in stanga, vreo 2000 de romani urla pana nu mai pot. In unele momente, domina atmosfera. Astia de la Chelsea au una si buna. "C'mon Chelsea". Imaginatia a murit ingropata sub o poarta de pe Stamford Bridge, e clar. Mai vb cu Bibi, ma mai stramb la un englezoi de 12 ani care face pe el de emotie cand Deco face un dribling, mai trag o gura de pecsic. Dau spurcatii gol. Pffffff, ce naspa. Englezoiul de langa tipa ca toti dracii. Pauza. 1-0. Mai bag un pecsic, ma mai incalzesc in sala, ma mai gandesc o data la frumusetea Londrei si la cat de urata era vanzatoarea de la KFC. Detalii, detalii. "Bianco, la poarta asta le dam gol. 2-1 se termina", proorocesc la inceputul reprizei a doua. Dar nu mai sunt langa Bibi, m-a impins Florin la margine, chiar langa englezoi. "Daca o fi venit cu tac'su?", ma intreb. Dar Kone da gol si se duc dracu` intrebarile. Gooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooolll!!! Tipam noi ca toti dracii. Bai, ce gol. Ia de-aici, englezoiule, si-i arat deshtu`. Da, da, in minte, evident, ca mi-o luam daca as fi facut gestu`. Hai, baietii, ca se poate! Dar nu s-a putut. Au dat tristii gol. 2-1 s-a terminat. Cum am zis. Oracol scrie pe mine cu marker albastru. Gata meciul, gata cu Trombetta la Cluj, gata cu joaca. Conferintele de presa trec repede. Trombetta are un zambet pe fata de zici ca e Louis de Funes gadilat cu o pana de gasca de o superba amazoana. Scolari se impiedica in limba engleza, dar ne explica faptul ca totul e ok. Sa fie la el acolo. Acuma, fuga fuga la zona mixta. Adica langa gazon. Vin Trica, Muresan Gabi, Culio, chiar si Deco. Ce baiat! Si plecam dracului acasa. "Sa vezi ca e cancer in camera", ii spun lu` Florin. Ca nu stiu cum apasasem pe acolo si vajaia al dracu` vantu`. Cand colo... surprizaaaaaaaaaaaa. Cald si bine. Si dush. Si iar la tv, doar doar m-oi vedea. Nik. Vad rezumatele. Family Guy n-a mai fost. Deh, zi importanta. De Liga. Zi care se termina cand inchid ochisorii. Gandindu-ma ca peste 10-12 ore plecam spre casa... Totul despre drumul cu avionul si purcelusele incarcate de cadouri de la Bruxelles, in episodul urmator din serialul "Bufnila si Manolache la munte si la Londra"!

Londra, partea a treia (cu plimbarea si magazinul)

Bat-o dumnezau de alarma! Asta a fost prima fraza rostita pe 9 decembrie. Nu stiu ce dracu` de sunet a inundat camera in care dormeam. Si era 7 dimineata. Dupa 20 de secunde s-a oprit. Si ce cancer eraaaaaa. Ma rog, am mai adormit un pic. Apoi la masa, pe la 9 si un pic. Bufet suedez, tata. Vis. M-am infipt in tot ce am prins, constient ca asta urma sa fie cea mai consistenta masa a zilei. Omleta, fasole, ciumperci, croissant, compot. Di tati. Si apoi plecam spre hotelul CFR-ului, in ciuda celor spuse de Bibi, cum ca echipa nuuuuuuuuuu ieseeeeeeeeeeeee niciunde. Ete fleosc. La hotel, baietii veseli: Anghel si Motei, de la ProSport, Iulian de la ProTV. Si, mai apoi, Bibi, care, desi spusese ce spusese, a venit si ea la hotel. Coboara baietii visinii si incepe show-ul. Eu, Florin, Motei si Iulian luam un taxi, condus de o doamna la varsta a treia. Care mai si citea ziarul cand conducea. In spate, Bibi si al ei operator. Si da-i urmarire dupa autocar. A noastra se tinea excelent. O data s-a dus autocarul mai departe, dar l-am prins, tzucu-i ochelarii taximetristei. 26 de lire mai tarziu, ajungem la palat. La ala al reginei. Lumeeeeeeeeee, buluc. Eu am avut cea mai grea sarcina. La propriu. Am carat sacul lui Iulian si geanta lui Florin. Platesc taxiul, imi iau portia de injuraturi de la tanti (La cati erati, puteati sa dati si voi un bacsis mai mare!) si plec. Nu mult, pentru ca-i vad pe Iulian si Motei opriti de politai. Valeu! Stau gura-casca sa termine ei acolo si vine o politista langa mine. "Esti cu ei?", zice. "Nu, cu altcineva", zic. "Ia deschide mataluta geanta", spune cucoana. "Am belit-o", imi zic. Vede ce echipament am pe acolo si incepe sa scrie pe o hartie. Credeam ca e amenda. "Bai, frate, nu mai ai voie sa pari terorica in Londra, ca te gabjesc astia", imi spun iar. Englezoaica imi intinde foaia, ureaza succes CFR-ului si pleaca in treaba ei. Era doar o foaie in care scria ca suntem ziaristi si ca avem voie sa filmam. Inima mi-a revenit la locul ei. Si plecam. Cei cu treaba la treaba lor, eu haotic. Se schimba garda la Buckingham. Frumos spectacol. Fac poze, car genti, mai zaresc un cap de Muresan si dupa jumate de ora de ceremonie ne gasim toti cei din taxi. Motei are o idee geniala. Pentru el. Sa mergem la o expozitie de cadavre conservate. Zi sa-nnebunesti!! L-am lasat in drumul lui. Noi ne-am dus cu Iulian, am facut niste treburi, apoi spre hotel. Sa lasam lucrurile si sa mergem naibii la magazinul magazinelor. :D. Raiul cumparatorilor. Edenul mocaciunilor. Si ajungem, dupa o calatorie in metroul arhiplin. Ca sardelele am stat, uite asa, om langa persoana. Da` bine ca am ajuns. Lilywhites! 5 etaje cu reduceri. Si incepem. La parter, papuci si haine. Superpreturi, superaglomeratie, superhaine. Nike, Puma, Umbro, Lonsdale. La 1, parca tot haine de barbati erau. Tot asa, tot ce vrei. La 2, etaj al echipelor de fotbal. Tricouri, fulare, treninguri, cani, lenjerii de pat, ORICE! La 3, etaj de gagici si prunci. La 4 nu am mai urcat, ca era cu crose de golf si rachete de tenis. :D. Si plecam cu bagajele aproape pline, dar cu datorii, dupa cum urma sa calculez mai incolo. La intoarcere, miliarde de oameni la metrou. Inghesuiala perfecta. Noi cu bagaje. Dar razbim! Ajungem acasa! Si ne pregatim de meci. Mirific. Despre asta, in episodul 4 al serialului nostru. Va multumim pentru atentie. La revedere!

Ce reflexe are Bush!

Londra, partea a doua (cu stadionu` si orasu`)

Ne instalam noi in camera, stam nitzel si hotaram ca e cazul sa mai si plecam. Cu privirea durduliei receptionere infipta pe buca mea stanga, ies din hotel cu Florin. Tinta: undeva sa mancam, ca innebunim de foame. Ca tot omu` cu diurna mica si sperante mari, mergem la KFC. Evident, o pakistaneza cu un zambet chinuit ne intreaba ce kilu` meu vrem. Si alegem. Domne', nu e ca la noi, e mai rau. Nu tu un meniu de crispy. Am bagat niste pulpe amarate, fasole si mai ceva. Si de acolo, direct la metrou, cu directa Stamford Bridge. La metrou, aveam de ales intre 3 linii si un lift. Am ales o linie si am nimerit-o. Doar ca a trebuit sa schimbam la prima statie. Dupa alte doua, iesim la suprafata si intrebam un cetatean unde e stadionu`. La 2 pasi era, pitit intre cladiri. Ajungem acolo, facem pozele de rigoare si ne infigem in magazinul de prezentare. Maiculita, mama, ce era acolo. Pe 2 etaje gaseai tooooooooooooooooot ce voia cucu` tau. De la esarfe, calendare, fetze de perna pana la lesa de caini si ceasuri. Fara cuc, Georgiano, fara cuc! :D Cumparam ce ne trebuie si-l intrebam pe un schilod pistruiat daca mai au ceva cu Mutu in magazin. Mai bine ii spuneam ca i-am frecat mama, ca nu-l jigneam asa. Mi-a raspuns sictirit ca nu mai are. Iesim cu bagajele si cautam sala de conferinte de presa, ca de aia venisem. Peste cine dam? Iulian de la ProTV. Mana cereasca. Ne instalam pe acolo, bagam un suc, o apa. Incepe sa turuie Scolari, apoi Deco. Scurt antrenament Chelsea. Si marele moment, stand-up-ul. Primul din viata. Tot trageam de timp spunandu-i lu` Florin ca ma gandesc la marea formula pe care o voi recita intregului popor doritor de Bufnila. Dupa 10 minute de gandire si vreo 2 incercari ratate, spun in aproape 10 secunde ce am de spus. Si gataaaaaaaaaaaaaaa. Inapoi la sala. Unde ma abordeaza un nene. De la ITV, televiziunea care transmitea meciul. "Sunteti amabil sa ne acordati un interviu dupa antrenament?", intreaba omu`. Zic da. Tiiiiii, uite, bre, ca se adevereste proverbu` cu profetul si cu tara lui. Incepe si Trombetta sa vrajeasca, si Kone la fel. Trece antrenamentul si vine englezu` cu interviul. Ma propteste intr-un scaun de pe Stamford Bridge si incepe. Ca de unde ascensiunea asta, daca s-a bucurat lumea, care e secretul. Si maaaaaaaaaarea intrebare, la sfarsit. A tinut-o pentru final bagabontu`. "Pana acum, Clujul era cunoscut doar pentru Cichi garlz. Crezi ca de acum va fi la fel", zice el. "Cu siguranta. CFR-ul va arata ca la Cluj se joaca fotbal bun. Bine ca le-ati luat voi pe Cichi. Aici sunt sigur mult mai iubite ca la noi", raspund eu si incepe un ras pe noi 2, ceva de groaza. :)). Gata interviul, multumiri, saluturi, tot ce trebuie. Ne impachetam si noi, luam taxiul si spre casa, tata. De acolo, la Burger King, la cina. Si apoi la oras. Initial, voiam sa mergem la magazinul cu mocaciuni. Daaaaaaaaar...Mergem la metrou si ne asezam. Dupa 1 minut, se aude o voce in megafon. "Din cauza... traficul este inchis pe ruta cu magazinul". Sau ceva de genul. Asa ca hotaram sa mergem in centru. Exact, la Embankment, da, pe dreapta, acolo. Iesim direct langa Tamisa. Si langa ditamai podul pe care-l trecem. Dincolo de pod ne astepta Roata aia uriasa. Ameteala te ia daca te uiti in sus. Si apoi pe langa Tamisa, pana la urmatorul pod, cand trecem spre Big Ben si Piata Parlamentului. Incredibila priveliste. Ca tot turistul japonez, am facut zeci de poze, scurgandu-ne incet spre Trafalgar Square. Apoi la Buckingham. Apoi in taxi, ca incepuse naibii ploaia. Oricum, privelistea e incredibila, e greu de redat in cuvinte frumusetea Londrei. Cladirile vechi sunt pastrate impecabile, alea noi au locul lor, unde nu deranjeaza, totul e pus la punct. Dupa vreo 2 ore, ajungem acasa, franti. Dush. Apoi dau drumul la TV. Florin sforaie deja. Pe BBC3 e Family Guy. Perfect. Un final excelent pentru o zi superba. Despre aventurile din ziua a doua, in curand, pe blogul lui Bufnila. Noapte buna!

Londra, venim!

2:30 Nu reusesc sa adorm. 3:30 Ma uit pe pereti. 4:30 Dorm. 5:30 Trezirea. Cam asa a fost inainte de plecarea spre Londra. Pe la 6 m-am dus la taxi. "Spre Baneasa", zic. Si pleaca omul. 30-40 la ora. Cred ca am prins cel mai lent taximetrist de pe lume. "La cat va pleaca avionul", intreaba. "La 7 si ceva", ii spun, ca sa-l mai grabesc. Imediat, acul vitezometrului urca. Si ajungem, nu inainte de a-mi povesti ce viata grea au taximetristii. Ajung la Gara de Nord, pardon, la aeroportul Baneasa. O mare sala de asteptare, plina de cetateni. Colorati si albi. Vine si Florin, facem check-in-ul. Si trecem la verificarea bagajelor. Politistul de acolo ma intreaba: "Ne stim de undeva?". Am intepenit. De unde naiba sa-l stiu. "Te-am vazut aseara prin Titan. Acolo stai, nu?", spune el. Mi-a revenit respiratia. Zic da, pun cureaua la loc si ma pun pe asteptat. Eu si Florin ne rugam ca familia de conationali veniti din India sa plece la Roma. Ghinion. Cand se anunta imbarcarea, caldararii vin cu noi. Si mergem cu autobuzul spre avion. O blonda imi zambeste, ii raspund, desi aveam ochii carpiti de somn. Incepe marea instalare. Intr-un avion care avea o bulina rosie pe el. M-au trecut niste fiori. Toata lumea cu bagaje, cu catzel, purcel, cocosel. Plecam, evident, cu niste minute intarziere. Decolarea, impecabila. Stewardesele, delicioase. Mai putin una, care seamana cu un aborigen. Trei ore mai tarziu, aterizam. Impecabil din nou. Pe Stansted, un aeroport la vreo 50 de km de Londra. Primul soc, linistea din aeroport si covoarele de pe jos. Al doilea, de la terminal ajungi la cladirea mare cu un fel de metrouletz. Foarte misto. Ne aliniem la pasapoarte. Dau un Hello cu accent uzbec si trec mai departe. Luam bagajele si ne ducem spre tren. 45 de minute cu expresu` de Stansted - Liverpool Street. Peisaj relaxant, tomnatic. Casute peste tot, barci si vaporase pe canale. Si niciun balcon la blocuri. La asta m-am gandit tot drumul. De ce n-au aia balcoane? Unde iesi cand vrei sa iesi? Noroc ca ne-am apropiat de Londra. Am vazut cladirea-ou, tre sa caut sa vad cum o cheama, si am ajuns la Liverpool Street. Un fel de Gara de Nord cu trenuri si metrouri. "Mergem cu taxiul", zic. Ne ducem la un nene taximetrist, cu un taxi din ala tipic londonez. "Nenea, nenea, cat face pana la Cromwell Road?", intreb. "22-25 de lire", zice. Perfect. Ne urcam si incepe calatoria. Face dreapta, merge 10 metri, se intoarce. Era blocaj. Si o ia pe stradutze. Si mergem, si mergem. In stanga, Roata de pe malul Tamisei. Apoi Palatul Parlamentului. Trecem prin Trafalgar Square. Prin fata Palatului Buckingham. A fost ca un tur al centrului orasului. Si ajungem si la hotel. Inauntru, o domnisoara de culoare. Cand a vazut ca suntem din Romanica, si-a adus aminte ca are o prietena de pe meleaguri carpato-danubiano-pontice. Si mi-a dat o harta a metroului. "Pentru tine, gratis", spune purcelusa si-mi arunca o bucata de zambet. Brrrrrr, repede in camera, ca sare asta pe noi. Camera, ok. La patru stele era si culmea sa nu fie asa. Vederea insa mi-a provocat un suras mai degraba amar. Fereastra dadea exact in cladirea de langa, asezata la vreo 5-6 metri. :))). Plasma pe perete, paturi mari, baie impecabila, minibar dezolant. Nu tu un uischi, nu tu o bere, doar ceai. "Pai pentru ceai ne-ai luat 60 de lire garantie?", izbucnesc. Dar imi trece. Urma sa plecam spre stadion. Asta, mai incolo. Ramaneti cu noi pentru noi aventuri la Londra.

One way

Mersi, bai TVR-ule, pentru inca un film bun. Cred ca e singurul post care da filme de calitate si nu rebuturi la a 43124-a reluare. Mai inainte s-a terminat "One way", tradus Drumul razbunarii. Fara nume mari in distributie, m-a facut sa-l urmaresc fara sa ma duc nici macar o data la toaleta. Un film care se desfasoara mai mult la tribunal. Totul porneste de la un viol. De la o persoana santajata sa nu vorbeasca despre acel viol. De la victima care face totul ca sa se razbune. Si reuseste, in cel mai dureros mod posibil. Dar pica de fraier tocmai santajatul, vedeti voi de ce. Salvarea vine de la nevasta acestuia. Da, da, suflet de femeie, ati spune. Are insa el alte motive, nu neaparat dorinta de a-l scapa de puscarie pe (fostul) sot. Bine castiga, raul moare. Stiu, nu ati inteles mare lucru. De aceea e mai bine sa vedeti filmul. Eu n-am avut niciun regret ca am stat aproape 2 ore pe tvr.

Tuta si Despotul

Ce inseamna sa te futi cu sefii si sa ajungi pe post, desi esti proasta de bubui... Pacat ca nu a si scuipat-o Despot. :))

Milan - Lazioooooo 1-2

Man. United - Blacknurn 5-3

Ai lov iu, Hutupan!

Romaniaaaaaaaaa! A venit si primul succes al Romaniei contra Ungariei la un European de handbal feminin. Si ce meci. Recunosc ca inainte de meci nu dadeam nicio sansa Romaniei la turneul asta. Motive erau destule. Un antrenor care parea fara personalitate, fata autoritate. Rezultatele dezastruoase de la Cupa Mondiala. Jocul modest de la Turneul Carpati. Castigat totusi. Dar azi... Spectacol contra uratei de Gorbicz. Huoooooooooooooooooooo. 27 la 21, tata. Cel mai tare meci al anului. Cel putin din cele vazute de mine. Chiar daca Neagu avea deja 2 eliminari prin minutul 2o, fetele au jucat incredibil. Apararea a fost senzationala. Doar 9 goluri luate in prima repriza. Si cine a fost "vinovata"? Hutupaaaaaaaaaaaaaaaan. O femeie extraordinara. O femeie care si-a sacrificat viata personala pentru handbal. Spunea ca se retrage dupa Olimpiada, pentru a face un prunc. A revenit totusi asupra deciziei. L-a amanat pe ala micu' si a intrat iar in poarta. A aparat aproape tot. Sut dupa sut. Unguroaicele n-au avut ce sa-i faca. Si atacul a mers bine, chiar daca uneori se grabeau ca fata la maritat. Dar a iesit foaaaaaaaaaaaarte bine. Si din nou sperante. Iar ne gandim la podium, de data asta poate chiar ne iese. Hai, fetele!!!

Ba al meu e mai frumos!

Luna cadouriloooooooooooooooooooooor! A venit si acum asteptam. De la oricine, daca se poate. Oricand e frumos sa dai si sa primesti un cadou. Fie ca e un urs de ciocolata, un fluture de la meli melo, o invitatie la fane banica jr sau locul 1 intr-un top al celor mai frumosi prunci. Ei bine, da. E si asta un cadou. Frumos. Chiar daca nu e pentru copilul tau. Cu atat mai bine. Oricum stii ca e cel mai mumos si mai scump. Dar daca stii ca a iesit primul intr-un concurs virtual, e ceva in plus. Si uite asa m-am trezit si eu facand useri, parole, de pe toate mailurile. Din pacate, din cele 15534231 de mailuri facute de mine pana acum, doar la 3 mai stiu parola. :))). Si intru pe site-ul cu prunci. Il vad pe "al meu" pe locul 4. Pfffff, pai e posibil????? Si dai si voteaza. Din pacate, o data la 12 ore. Si gandeste-te pe cine sa ma trezesti noaptea sa voteze, domne. Pai locul 4 e de noi? Nu se poate asa ceva. Hai copilu`!!!!!!!!!! Din pacate, prichindelul de pe primul loc are multe rude cu internet. Au prestat aia in draci si s-a distantat, lua-v-as cablul de net la... taiat. Daca nu m-a facut mama hacker... Eu o sa mai prestez si maine. Nu stiu cand se termina. Sper sa mi se spuna cand sa ma opresc, ca poate de Paste tot click-uiesc cu spor. Si aici ajungem si la cine m-a dus pe site. O persoana draga. Care se se gandeste si la altii. Si nu doar in perioada asta. Nu-i dau numele. Conteaza ca vrea sa-i faca nepotelului un cadou de Craciun. Sunt sigur ca pruncul va avea parte de mai multe cadouri de la persoana in cauza. Mi-e clar ca-l va acoperi cu daruri pe asta micu'. Asta inseamna familia. Asta ar trebui sa invatam toti. Inclusiv eu. Familia e totul. Iar astfel de gesturi, care poate par puerile (da, ce joc de cuvinte in contextul asta), inseamna mult. E generozitate multa. Si nu e prima oara cand acea persoana face astfel de gesturi. Stie ea cine e. Pentru ea si pentru toti, DJ Eu va dedica Zookey - Rise up!