sâmbătă, 16 mai 2009

Budapesta + Viena rulz! (partea 3)







Ziua a treia. Cea mai plimbareatza, din ce-mi aduc aminte. Deja vazusem o parte din ceea ce ne propusesem. Dar mai erau destule de vazut. Facem planul de bataie la micul dejun. Am incarcat farfuria. Nu de alta, dar stiam ca urmatoarea masa nu va fi prea curand. Fetele termina de papat si vor tigara, evident. Iesim pe miniterasa, auzim porumbeii si un cuplu de prin Rusia, care statea la parter. Mai trancanim un pic si ne punem la mers. Tintele? Catedrala Sf.Stefan si Turnul Donau, ultimul situat departe rau. Era 1 mai, liniste crancena pe strazi. Cativa oameni se plimbau agale, cu pruncii din dotare. Luam tramvaiul-metrou. Schimbam undeva si ajungem la iesirea de la Catedrala. Acolo, lume cata frunza, iarba si pietre din pavaj. Grupuri-grupuri. Italieni, spanioli, englezi. Romani ioc. Adica doar noi. Langa catedrala, calestile asteapta clienti. Nu asteapta prea mult. Doritori sunt multi. Intram in catedrala. Facem poze. E impresionanta. Orgile de la etaj baga frica in mine. Asta pentru ca-mi vin in minte acorduri de orga din filme horror. Bag in functiune telefonul si fac poze. Fetele, cu aparatul in mana. Sorin, cu ochii numai pe sus. Imbulzeala ca la Obor. Iesim dupa vreun sfert de ora. Fuga la shopping, la suveniruri. Scumpe, mance-le cucu. Iau pentru toata lumea, se duc 30 de euro. Cu banii astia la Roma mi-am umplut sacosele. Aici, slab, slab. Inapoi in groapa, adica la metrou. Spre Turnul Donau. Sorin ne-a zis de el, ca se vede senzational de sus. Mai incolo aveam sa-i dam dreptate. Iesim la statia de metrou apropiata de turn. Noi si niste asiatici galagiosi care stateau prin zona. Ne uitam in stanga, cladiri de birouri. Ne uitam in dreapta, cladiri de birouri. Ne uitam in fata, Lari fuma. :P Intreb un nene unde dracu` e Turnu`. In spatele cladirilor, ne explica. Bagam a-ntaia si mergem. Mancam asfaltul si ajungem in parc. La 200 de metri, turnul. Rasuflam usurati. In parc, turcii cu tricourile Galatei jucau fotbal. Cativa chinezi pusesera de un gratar. Austriecii isi plimbau plozii. Deh, 1 mai. Noi ajungem langa turn. E mare rau. Aflam ca ajungem la 170 de metri. Cam asa. Luam belete si trecem prin portile de intrare. Cand trecem, ne asteapta un nene. Are un aparat foto. "Ce-om fi facut?", ne intrebam. Apoi descoperim misterul. Ne facea poze si le punea la iesire, sa le cumparam. Ma gandesc ce bou e. De ce mi-as lua o poza facuta langa un perete, o poza pe care mi-o pot face acasa? Urcam. Liftul are tavanul transparent, sa vedem pe unde urcam. Spooky. Ajungem sus. Superpriveliste. Se vede toata Viena de acolo. Dar vrem pe terasa. Se rezolva. Trecem pe langa restaurantul care se invarte. Adica podeaua se misca si daca stai la masa, vezi toate locurile, la 360 de grade. Iesim pe terasa. Maica, da` ce vant bate, domnu` Dan! Dar nu mai conteaza. Facem zeci de poze. Avem cu ce. Avem de ce. E o priveliste incredibila. Tot acolo era si rampa de bungee-jumping. Ce nebun s-ar arunca de acolo? Eu nu, asta e clar. Terminam de vazut totul si coboram. Ne vedem pozele la iesire, dar nu dam 6 euro sa le luam. Poate le cumpara altii. M-am uitat dupa vreo poza cu vreo gagica misto. Nik. Numa` babe si urate. Ne potolim setea cu un suc si ne miscam iar. Ditamai parcul, multa verdeata, liniste infioratoare. Se aude doar un vajait de la autostrada care e in apropiere. Ne loveste foamea. Dar rau. Mai e pana acolo. Sorin spune sa mergem la un alt terariu. Sau acvariu. Trecem si pe acolo, desi parca nu prea mai aveam ce sa vedem. Doar o testoasa mare si niste rechinasi. Nu prea mai avem chef, ne plimbasem mult. Aaaaa, aici am vazut cel mai urat peste din viata mea. Uite-l aici, in prima poza. Eu ma uitam la el, el la mine. Sa nu uit, am cam cautat acvariul asta. La un moment-dat, am trecut pe langa un fel de manifestarie de 1 mai. O cucoana de culoare zbiera in microfon, iar 4 din cei 646 de participanti o aplaudau. Gata cu plimbarile. Mi-e foameeeeeeeeeeee. Si ajungem la un restaurant. Aveau tot felul de picturi pe pereti. Adica instrumente de masurat. Avem meniuri in germana, cerem in engleza. Si comandam. Cordon bleu, snitel, carnati, toate cu cartofi prajiti. Plus bere, suc. Nici nu ne asteptam sa primim uriasele portii pe care ni le aduce ospatarul. A fost ceva de nedescris. O farfurie cat jumate de masa, o tona de cartofi prajiti si carne incredibil de buna. Festin, nu alta. Ne umplem burtile. Viena rulz! Abia ne taram spre hotel. Era cazul sa plecam spre Budapesta. Instalam GPS-ul, pornim masinutza. Iesim din Viena. Nu inainte sa enervez un mosulica, pe care-l depasisem pe o zona cu limita de viteza de 30 la ora. Cade noaptea peste autostrada. Masinile baga mare. Ajungem aproape de Budapesta. GPS-ul functioneaza si ne duce repede, repejor spre hotel. Tiii, aventuri si la hotel. Primim 2 camere cu baie comuna. Sorin pune presiune. Capatam si mic dejun. Vis. Avem camere la terasa, plus mic dejun, plus o seara in care ne ducem iar pe malul Dunarii. Cea mai lunga zi s-a terminat placut. Noapte buna!

"Gunoierul" Barton



Batausul Joey Barton a ajuns gunoier. Asta pentru ca trebuie sa faca 200 de ore in serviciul comunitatii. De ce? Pentru ca l-a pocnit pe Ousmane Dabo. Barton a trecut si pe la puscarie, a stat vreo 74 de zile, dupa, evident, o alta bataie.

vineri, 15 mai 2009

Trist...

http://movies.yahoo.com/news/movies.reuters.com/quotslumdogquot-child-star39s-mumbai-shanty-home-torn-down-reuters

Slumdog in film, slumdog in realitate...

duminică, 10 mai 2009

Rednic vs lacatus

Degete aruncate in aer la finalul meciului Steaua – Dinamo 1-1. Nu au avut insa acelasi inteles. Asta pentru ca Rednic s-a multumit sa ridice aratatorul si sa le reaminteasca fanilor din Ghencea scorul final. Nu e primul gest care-l face simpatic pe Strambul Rednic. E memorabil momentul in care Puriul s-a apucat sa-i faca dedicatii lui Copos, pe cand antrena la Craiova. “Ce bine-mi pare ca ti-am dat teapa”, cantat de mama focului Rednic, la conferinta de presa de dupa meci. A mai fost unul, poate mai dureros pentru Dinamo, dar la fel de dragut daca stai sa gandesti obiectiv. Dupa o victorie cu Rapidul in Groapa, Rednic aproape dansa pe gazon, in fata camerelor de luat vederi. Gesturi interesante, dupa care e greu sa nu zambesti, indiferent cu cine ai tine. La fel si pe Ghencea, nu a trecut o granita a nesimtirii. Ceea ce nu se poate spune despre fiara in lant Lacatus. Trecut prin razboaie crancene cu gleznele si tibiile adversarilor, pe care juca, antrenorul Stelei si-a amintit de unde a plecat. A ridicat si el doua degete spre fanii lui Dinamo. Nu aratatorul, ci mijlociul, intr-un gest de marlanie. Asteptata, pana la urma. Pentru ca Lacatus nu e vreun academician. E un simplu sclav al lui becali. Adus pentru a potoli tribunele, pentru a sta drepti cand primeste foaia cu echipa, pentru a linge pantofii sefului. Nu-l vezi zambind. E tot timpul incrancenat, exact ca atunci cand a scos din fotbal vreo 3 adversari, dupa ce le-a rupt picioarele. Lacatus, nu ai intors spatele dinamovistilor. Nu lor le-ai aratat degetul, ci fotbalului. Ai fost cineva, acum esti nimeni. Asa o sa ramai. Cu mutra ta posaca, cu al tau caracter indoit. Lasa-ne si lasa-te!

Budapesta + Viena rulz! (partea 2)

Cam scurt somnul. Aveam nevoie de mai mult inainte de plecarea spre Viena, dar a fost bine. Micul dejun, la mall, ca boierii. Atat ne-am invartit pentru 2 sendvisuri si niste cafea. Nu eu, ca nu beau asa ceva. O tigara, un gps instalat si tai-o spre Viena. Evident, cu un mic mic ocolis, ca gps-ul dormea inca. Autostrada spre Viena, un deliciu. Cobori, urci si tot asa. Nu te plictisesti. Mai ales cand Scooter te intreaba How much is the fish la casetofon. Nu stim ce sa-i raspundem. Daca ne intreba cat e vigneta pe un an in Austria, ii transmiteam linistit ca e 25 de coco. Fapt care mi-a atras priviri si vorbe grele de la musiu Sorin, nemultumit ca nu am intrebat daca au si vignete pentru o zi. Am mancat 2 napolitane, am spalat parbrizul inundat de ganganii sinucigase si am trecut peste momentul delicat. Ia uite, vine Viena. Adica mergem noi la ea! Gps-ul e treaz. Ne duce unde vrea inimioara noastra. Adica la hotelul Mate. Parca asa ii zicea. Asta dupa ce am trecut prin jumate de Viena. Baiul cel mare, parcarea, mance-o cainii. Aici nu e voie, dincolo e interzis. Mirific. Noroc ca unul din 8 austrieci stiu engleza. Am prins o frumoasa si n-am lasat-o pana nu ne-a spus cum sta treaba. Din masina, prietenul se uita ciudat la noi. Ce avem cu femeia lui? Bine ca nu s-a dat jos ca Otzil, sa-si apere femeia, ca asta ne lipsea. :). Am luat tichete de parcare, care s-au dovedit mai apoi inutile, pentru ca am gasit si un loc de parcare moca. Nu mai conteaza. Luam fetili, masina si du-te, tata, la Schonbrunn. Usurel, nu asa repede! Bagam adresa si credem ca mergem unde trebuie. Trecem prin cartierul Muzeelor si ajungem la destinatie. Cica. Da` unde e Palatul? Plecam de acolo. Noroc cu Sorin si cu semnele de pe stalpi. Facem stanga, dam 2 ture de cartier si inghesuim masina intre alte 2. Parcare moca, mersi, mersi. Acum, maratonul pe jos. Cu aer in piept, euro in buzunar si foamea in gat, ne plimbam. Trecem prin gradinile din spatele Palatului, pe langa Labirint si intram la Gradina Zoologica. O minunatie. Care costa totusi 14 euro. Dam nas in nas cu niste caprioare si un rinocer taciturn. Era ora lui de masa. Urmeaza vreo 2 ore de umblat hai-hui. Pelicanii dormeau unu` intr-altu`, ursii se scarpinau, pestii se plimbau, vorba bine. Am intrat si in spatiul destinat junglei. Caldura, nenicule! La un moment-dat, trebuia sa trecem printr-un spatiu intunecat, plin cu lilieci. Ei as! Nici gand, mai bine mananc ciorba de burta decat sa ma aventurez pe acolo. E bun si liftul, care ne-a dus la etaj. Usor-usor, am ajuns la pinguini. Niste nebuni! Unii inotau, altii stateau pe margine. Cu un crac si o mana intinsa. Incercau sa se usuce. Unul astepta sa decoleze. Avea "aripile" intinse. Sper ca vazuse ca in fata lui era zid. Plecam, ajungem la elefanti, la hipopotami. In megafoane, o voce placuta ne invita dracului afara. Se inchide. Mai poposim la foci. Noroc ca au mai poposit si fetele care aveau cheia de la poarta gradinii, altfel ramaneam inauntru. Stam pe banca, picioarele ne-am obosit. Si ne uitam la deal. Avem de urcat pana la o alta cladire care apartine de Palat. Urcam, ce naiba sa facem. Noi si un grup de chinezi cu aparatele la gat. Viata lor. Sa vanda imitatii si sa faca poze la Viena. Bate vantul, lilica! Coafura rezista. Mai ales a mea. De sus, imagine de vis. Viena ne e aproape la picioare. Poze peste poze. Am ramas singuri. Chinezii fotografiasera si firele de iarba si plecasera. Coboram si noi. Poze si in fata Palatului. Stomacul striga la noi. Ii e foame. Ne bagam intr-un restaurant. La o masa, doua fotolii, aproape tronuri. Ocupate, din pacate, de 2 femei guralive. Pizza si lasagna pentru masa infometatilor. Ma reped intr-o bere si-i spun lui Sorin ca el va conduce. Nu comenteaza. Plecam de nebuni. Cica sa vedem turnurile gemene. Ne invartim, ale dracu`, nu le gasim. Schimbam directia. Nu stiu cine a avut ideea geniala. Hai la Prater! Marele parc de distractii. Pe asta il gasim repede. Sorin urca masina pe trotuar, paznicul parcarii isi pune mainile in cap. Si ne trimite de acolo, ca e interzis. Si ce bine a facut. Imediat dupa ce am parcat regulamentar, o masina de tractare s-a oprit la prima masina parcata aiurea. Ce numere avea? Evident, de Romania. De Braila. Intram in Parc. Nebunie, multa culoare, tipete ale fatucilor prinse pe instalatiile de facut placere si rau. Care mai de care. Ca la Osica, nu-i asa, Sorine? :))). Ne plimbam, facem poze. Vedem masinutze. Hai si noi, de parca n-am fi condus atat. Noi 4 eram pe "circuit". Si ce ne mai ciocnim. Fiecare cu fiecare. Aflu dupa aia ca Sorin a scapat telefonul din mana dupa ce l-am pocnit. S-a revansat dupa, cand m-a busit de numa` numa`. Nu mi-a fost rusine nici sa dau in Dana si Lari. Au dat si ele, nu-i bai. Oricum, superdistractie pentru 3 minute. Sau 2? Naiba mai stie. Voiam sa trag cu pusca la tinta, dar am renuntzat. Nu mai stiu de ce. Lasam Praterul si iesim. Vedem cum masina de Braila tot n-a fost ridicata. Au venit repede compatrihotii nostri si s-au tocmit cu soferul mustacios al masinii de tractare. Gps-ule, du-ne acasa, suntem obositi. Un dush in baia de 2 pe 2 e incercarea vietii. Abia incap. Ce sa mai zic de schimbat? Eram cu cracii pe afara. Am mai stat putin la televizor, am mai vorbit cu Lari si am dat stingerea. Nu inainte de a vedea un episod din Little Britain. Foarte tare. Noroc ca nu era dublat, ci subtitrat de televiziunea austriaca. Pic pe la 1 si ceva. A doua zi, alta distractie!

marți, 5 mai 2009

Budapesta + Viena rulz! (partea 1)

Pe Dunare in sus, calare pe urs... Si uite asa am plecat din Bucuresti, in minivacanta de 1 mai. Patru, Doamne, si toti patru. Si cu Petunia 5, manca-o-ar tata de masina neobosita. 4 jumate dimineatza, nici dracu pe drum prin Bucuresti. La fel pe autostrada, doar cateva masini ratacite. 130 la ora, ca doar nu era sa merg ca melcul, stiind ca am vreo 900 de km pana la Budapesta. Probleme doar inainte de Sebes si pe la Simeria, unde am prins semafoare. Si ajungem si acasa. Mmmmm, ciorba de perisoare. Un vis, nu alta. Piure si snitele. Basca prajituri. Cu ghiozdanul plin, plecam spre vama. Caldura mare, monser! Dar AC-ul functioneaza. Cam cu zgomot asa, dar radioul acopera tot. Facut plinul, luat vigneta, tzushti in Ungaria. Drumuri bunicele, radio InfoPro mai bate inca vreo 30 de km si moare. Noroc cu casetele luate de acasa. "Staaaand by meeeeee" se aude din casetofon. Deh, Petunia nu e dotata cu CD. Dar las ca si anii 90 au dat muzica buna. Mai oprim, mai mancam un snitel, mai plecam. Pe undeva ratez o iesire dintr-un giratoriu. "Reconfigurare traseu", striga GPS-ul la mine. Tac si-l ascult. Revenim pe drumul cel bun. Curg kilometrii, intram pe autostrada, se vede Budapesta. Tremur de placere in spatele volanului. In dreapta, Sorin nu stie cum sa mai stea. In spate, Dana doarme, Lari se uita pe geam in cautare de privelisti linistitoare. 100, 80, 60. Scade limita de viteza. Mustacesc. Deh, ma invatesem la 130. Si incepe sa caraie GPS-ul. Prima la dreapta, peste 800 de metri incadrati-va pe banda stanga, a doua strada la stanga. Stanga si dreapta, spune nenea care stie traseul. Dar nu stie ca un ungur nervos nu-mi vede semnalul de dreapta si e la 1 milimetru sa ne ciocnim. Incepe sa boscorodeasca in limba lui spurcata, eu ma duc in treaba mea. Si mai ratez o strada, exact cea cu hotelul. Nu-i bai, ne intoarcem. Motorina este, rabdare este. Si ajungem la Rila. Asa-l cheama pe hotel, nu radeti. Camere ca de camin. 2 paturi, un dulap, o masa, 2 scaune. Fara TV. Nu-i bai, ca numai in camere n-aveam de gand sa stam. Cam dupa 14 ore de la plecare am ajuns la Budapesta. Aventura abia acum incepea. Unde e centrul, domne??? O luam la pas spre mall-ul din apropiere, apoi iar la pas spre... nici noi nu stim unde. Stiu ca am trecut pe langa stadionul lui Ferencvartos (poze pe Facebook!). Sorin ia taurul de... coarne si intreaba cum ajungem la centru. Aflam. Schimbam banutii, luam metroul si pac pac, am ajuns! Simplu. Dam nas in nas cu Vaci Utca. Strada lor pliiiiiiiiiina cu magazine si cu turisti japonezi in cautare de suveniruri. O piata mare te imbie sa stai sa-ti odihnesti oasele, un magazin si mai mare te cheama la shopping. Alegem varianta 1. Si ne punem la un restaurant. La TV, Manchester - Arsenal. Hai baietii! Comandam. Evident, gulas. Eu si Sorin. Fetele au luat altceva. Buuuuuuuuuun rau gulasul, traiasca bucatarul si vitelul care s-a sacrificat pentru a ne potoli foamea. Berea curge ca un izvor de munte. Iar Manchester bate cu 1 la 0. Ce puteam sa-mi doresc mai mult? O plimbare, evident! Ceea ce am si primit. Ne plimbam pe malul Dunarii. Zeci de vaporase taie apa, sute de oameni stau la terase, mii de stele sunt pe cer. Da, poet, stiu. Dam de Podul cu Lanturi, una dintre emblemele Budapestei. Poze peste poze. Turistii japonezi de pe un vapor ved fetele la foto-shooting si dau din maini pentru a intra in gratiile gratziilor. Primesc salutari prelungi. Ne mai invartim pe acolo, facem stanga imprejur, trecem iar pe langa magazine si ne bagam la metrou. Ni se cam inchid ochii. Mergem la hotel. Un dus, o gura de palinca si picam instantaneu. Prima zi, de vis!
Va urma!

Atentie, cad pietre!

Iete samanta de razbel! Cum trecea frumusete de autocar stelist spre Buzau, un chietroi sparse exact geamul pe care se uita Golaski in zare, gandindu-se la nevasta lui oachesa. Valeu, capu` spart, dus la spital, moareeeee, lumeeeee! Sariti, sa vina televiziunea! Huoooo, Dinamo! Cremenalii! Zarva mare, nenicule! Ce piatra smechera. Cum a tintit autocarul cu cruce, cum le-a cazut dracului de tot moralul spurcatilor. Nu mai vor sa joace la Buzau, pe motiv de frica. Unde-s vitejii, luptatorii, haiducii? Ascunsi dupa fusta lui argaseala! O fi dat un suporter al lui Dinamo cu piatra. Se prea poate. Nu e prima oara cand se intampla asa ceva. Daca faceau dinamovistii cum au facut stelistii azi, nu mai jucau ultimele x meciuri la Timisoara, ca stim cu totii ce ploi de pietre se abat pe Bega exact in ziua partidei cu Dinamo. Sau la Craiova, unde apar de prin boscheti vitejii taietori de cauciucuri. S-a spart un geam, mare duda. Sa nu fim copii. Nu e normal, dar nici caz de razboi. Care oricum a inceput. Oierul, in loc sa urle in gura mare ca dinamovistii trebuie pusi la zid si impuscati in cap, mai bine s-ar uita la faptul ca si gura lui mare i-a spart capul lui Golanski. Ca baga juniorii cu Urziceniul, ca face totul sa nu ia Dinamo campionatul, ca una alta. Piatra asta e mai tare ca justitia din Romania, care l-a eliberat pe infractor. Uite ca si altii isi fac singuri dreptate, doar ca pe cei (care vor fi, probabil) retinuti nu-i asteapta seri intregi de talk-show-uri la tv si nici reporteri cu tricouri cu Free gigi la iesirea de la puscarie.

Nesimtitul si pacaliciul domn Banciu

Suparare mare ca Dinamo e pe primul loc. Toata lumea a sarit de cur in sus. Daca de la gigi si argaseala ma asteptam, nea Banciu m-a surprins total. M-a sedus cu Turul Frantei, m-a abandonat cu mizeriile dejectate in ProSport. Fara replica atunci cand giovani il umplea de flegme pe Terzian, Banciu e viteaz nevoie mare de la tastatura. Si se apuca sa scuipe pe Dinamo. "Meciurile au continuat, oamenii s-au mai schimbat, dar senzaţiile de opresiune, de umilinţă şi de nedreptate n-au dispărut şi nu vor dispărea vreodată. Dinamovismul înseamnă mult cinism şi prea puţin umor. Nu câinele, ci javra e simbolul lui Dinamo!", scrie Banciu, in ziua in care o comisie nu i-a dat decat o etapa de suspendare lui Tamas. Scuipa venin in stanga si in dreapta nea Banciu, uitand cine castiga campionate la rand furand inainte de 89. Uita si de supermeciurile facute de Dinamo prin cupele europene, de semifinalele din CCE si UEFA. Uita de superjucatorii lui Dinamo. Uita de tot, asta pentru a sustine articolul de fond din ziar, cel care scrie de coalitia anti-Dinamo. Coane Banciule, esti doar un sclav. M-ai pacalit pana acum cu discursul tau graseiat. Dar ti-ai dat cu firma in cap. Ai coaie doar cand ti se cere, nu cand e cazul. Mai degraba te tintea giovani pe tine.