O, Doamne!

Aveam pofta sa vad fetze nefericite, dupa ce mi-am platit ratele azi-dimineata. Si ruga mi-a fost ascultata. Dar nici nu ma asteptam ca exact in acel loc sa mi se indeplineasca dorinta. Am mers la o covrigarie, sa iau micul dejun, ca sa zic asa. Un mosulica in fata mea. A luat un covrig si s-a dus. Urmez eu. "Doi cu susan si 1 cu mac", zic. Rubensiana domnisoara se intoarce, ia punga, imi pune doar 1 cu susan si 1 cu mac. "Am zis doi cu susan", ii atrag atentia. Fatza i se schimba. Mie imi apare un ranjet pe figura. Placerea abia acum urmeaza. Ii torn 30 de monede de 1000 de lei vechi pe tejghea. Se face alba la fatza, Pamantul se opreste din miscarile de rotatie si revolutie, pasarile intepenesc in zbor, babutza din spatele meu abia respira. Iar vanzatoare scoate un oftat de parca i-as fi spus ca e concediata si urmeaza sa fie biciuita cu sfoara din aia pe care pui covrigii. "O, Doamne!", arunca ea de pe propria-i Golgota. "E vreo problema?", zic. Imi iau covrigii si ma duc, lasand lumea cu un oftat mai saraca. Rad de nebun. Si-mi pregatesc urmatoarea miscare. Data viitoare o sa iau 5 covrigi. 50 de monede de 1000 de lei vechi. Poate scoate cucoana un "O, Doamne!" cu repetitie. Pofta mare!

Dragoste la cub

M-am indragostit iar. Pret de o statie de metrou, cum mi se intampla deseori. Mergeam spre casa, dupa o zi grea de munca. Stateam pe locul meu, ultimul din stanga din penultimul vagon. Mi se topeste metabolismul daca nu stau acolo. :P Curios, nu era foarte multa harmalaie, desi lumea trebuia sa iasa de la munca. La Romana se urca o fetiscana la vreo 16 ani. Genul emo-rock, dar nu chiar atat de strident. Castile in urechi si... si... siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... scoate un cub Rubik din geanta. "Atentie, se inchid usile". Si incepe micutza. Sta in picioare langa usa. Pac, pac, pac. Doua albe pe o parte, trei galbene, doua rosii, 4 albastre, doua verzi. "Urmeaza statia Universitate, cu peron pe partea stanga". Cinci albe, 4 galbene, 5 albastre. Degetelele alintau cubul cum alinta o secretara tastatura cand scrie un memo important rau. Nu pot sa ma uit la ea direct. Noroc cu geamul de la usile de vizavi. Vad tot. Se apropie Universitate. Jap, jap, il termina! Am ramas prost. In mai putin de 3 minute a terminat de facut cubul. A coborat la Universitate, cu tot cu cub. Eu m-am dat jos la Unirii. Pe tunelul care duce spre celelalte linii, doua fufe cam de aceeasi varsta cu "fata Rubik". Mergeau, se uitau la o revista si vorbeau intr-o tiganeasca fortata. Am retinut doar "muie, muie". Am grabit pasul. Voiam sa-mi ramana in minte doar fata de la Romana. Sunt curios daca si acum rezolva cubul in vreun metrou...

Pimp my life!

Mall Cotroceni spre casa! Merg linistit cu masina. Se apropie o intersectie. Sunt pe banda de langa trotuar. Pe banda de langa, unul face stanga, altul tot inainte. Verde. Plec pe banda mea. Cel de pe banda de langa care merge inainte ar vrea si el tot pe banda mea. N-are rabdare sa faca ala stanga. Trag un pic dreapta, cat pe-aci sa ma urc pe trotuar si ma infig in claxon. Il las apoi repede in spate pe mojic. Coate-goale dupa mine. Mai vine un semafor. Evident, rosu. Incepe cearta. Bzzzzz, geamul jos.
El: Ai vreo problema?
Eu: Da. Trebuia sa astepti sa faca ala stanga. Asa, aproape am dat peste niste oameni de pe trotuar.
El: A, credeam ca ai vreo problema.
Bzzzz, geamul sus. Bzzzzzz, iar geamul jos.
El: Vrei sa te bat?
Eu: Nu. Dar chiar ai gresit.
El: Vrei sa te bat?
Eu: Nu, ti-am mai zis.
E momentul in care ma gandesc ce am in portbagaj. Ceva contondent. Doar extinctorul. Bun si ala, la nevoie.
El: Baaaaa, degeaba ai p**a in pantaloni.
Eu: Nevasta-ta nu se plange.
Se face verde. Bzzzz geamul sus, brrrrrrr bag a-ntaia si ca vantul si ca gandul. Matze-fripte nu se mai vede in spate.
Thanks, Bucuresti, for pimpin' my life!

Metrou

Zapada mare, masina nu se mai vede. Iau metroul, ma reobisnuiesc, ca doar n-am trait toata viata in Ford. Stiu deja unde sa stau sa prind loc dimineata. Smecherii vechi, de care nu se prind toti taranii care apasa de foc pe chestia aia de pe usa inainte sa se faca verde. Romanului ii trebuie manual de utilizare si la asta. Ma asez, lume destula. Mai sunt si 2 locuri libere in vagon. In fata mea, o fata cam palida, cu cearcane destul de mari. Zambeste de fiecare data cand primeste un sms. "Putina sare si putin piper / Asta e tot ce pot sa iti ofer", canta in mp3-ul devenit obiect vital in metrou. Langa mine, o cucoana citeste ditamai romanul. A ajuns abia la pagina 8. Din cand in cand, se uita cu pofta la un flacau la 23 de ani, cu un costum impecabil pe el. In fata, palida se inroseste iar pentru un minut. Un nene nu ghiceste care e peronul din stanga si se uita nedumerit la peretele care sta in fata usii. Isi da seama cam greu si fuge spre iesire. "You're my wonderwaaaaaall", zbiara fratii Gallagher de mama focului. Nu mai pleaca trenul din statie. Mecanicul, un tip putin bronzat chiar din burta mamicutzei lui, iese din cabina, intra inapoi. Iar iese, iar intra. Trenul sta. Langa usa, un nene o idee mai alb decat mecanicul ii si gaseste porecla. "Cabral, de ce tot iesi?", sopteste mandru pentru prietenii de langa el. Langa usa, o studenta sfarsita de la cursuri gaseste resurse pentru a chicoti complice. "Cabraaaaaal, hai la noi", continua nenea recitalul demn de Vacanta Mare. Studenta se prapadeste de ras. Palida sta pe ganduri. De vreo 5 minute n-a mai primit niciun sms. Iar cucoana de langa mine tocmai a trecut la pagina 9...

Gut Ritchie e Rocknrolla

Am vazut ieri Rocknrolla, dupa o luuuunga asteptare. Asteptare cauzata de faptul ca eu, nu stiu din ce cauza, dadeam Rockafella la cautare. Si a dracu' daca imi aparea ceva. Azi am dat de varianta corecta. Si, vai, ce bucurie! Un film senzational, ca mai toate filmele lui Guy Ritchie. Un labirint de incurcaturi, de relatii, de intrigi. Scenele cu lectia de dat palme a lui Archy sau monologul lui Johnny Quid pe piesa lenta de pian sunt fabuloase. Ar fi si aiurea sa incep sa-l povestesc. Cine a vazut Snatch stie la ce sa se astepte. Sau Revolver. Sau Lock, stock and 2 smoking barrels. Acum o inteleg pe Madonna ce a vazut la omul asta cand l-a luat. Dar si cand l-a parasit. :))))

Negru, prea mult negru

Zi neagra. Nu a fost nici 13, nici vineri. A fost marti 10. Apropo, La multi ani Mihai, Cristi, Iglika! Dar ce zi. Pe la 1 cade primul traznet. S-a prapadit Gheorghe Dinica. Da, era previzibil, dar fiorul de pe spate tot s-a simtit. Iar montajul de la Pro m-a emotionat crunt. Poate s-a dus intr-o lume mai buna, dar putea sa mai stea aici. Nu l-a trimis nimeni spre Ceruri. Dimpotriva. Ore la rand am incercat sa fac legatura dintre marele Dinica si fotbal. Defect profesional. Mi-am stors creierii. Nu a iesit nimic. Pana acum cateva ore. N-am cerut ajutor. Mi l-a dat insa, intr-un mod crud, Enke. Portarul pe care "Pepene" Nastase l-a invins intr-un Benfica - Dinamo 0-1 s-a sinucis. S-a aruncat in fata trenului, zice-se. Motivele? Doar el le stia. Din pacate, legatura de azi dintre scena si fotbal e moartea. S-a jucat cea mai trista piesa. Nu s-a aplaudat la finalul ei, ci au curs lacrimi. Sper ca maine sa nu mai fiu nevoit sa fac alte legaturi. Nu mai vreau. Odihneste-te in pace, Maestre Dinica! Odihneste-te in pace, Enke!

"Pune-i, ba, telecomanda!"

Sambata, 10 octombrie, Brad, Romania. Ma uit pe geamul care da spre stadion. Se vad jucatori pe teren. E meci, imi zic. Mananc, ma imbrac si plec. Doua ore am ce sa fac. Ajung la teren, vad microbuzele oaspetilor. Il intreb pe un nene cu cine naiba joaca Aurul. "Cu noi, cu Bacia", zice mosneagul peste care aveam sa mai dau de cateva ori. Pana la meciul echipelor mari, din D, se juca partida juniorilor. Urc in ce-a mai ramas dintr-o tribuna si privesc. Vine si mosul dupa mine. Si, evident, incepe sa-mi povesteasca despre cei de la Bacia. Vazandu-ma putin spre deloc interesat, pleaca mosul. Pe teren, pustanii lui Tantareanu (nu, nu imaginea Viagra in Romania, altul) zburda, nu alta. Eu am vazut vreo 8 goluri. La final aflu ca s-a terminat 17 sau 18-0. Meserie. Ma duc la oficiala. Adica un fel de cascarabeta, vorba unei prietene. Acolo se aduna fie cei mai hatri, fie cei mai sensibili dintre fani. Nu de alta, dar era soare si doamne fereste sa-si parleasca cheliile lucrate o viata intreaga. Meciul sta sa inceapa. Glumele curg deja. "Au luat aia mici 17 ca era terenul in panta", se lamenteaza mosul despre care am mai pomenit. Baietii lui Tantareanu (da, ce va mirati? e antrenor la toate echipele din Brad :D) se incalzesc pentru marele meci. Pana una alta, ma gandesc la Caragiale si incep sa numar spectatorii. 7 la tribuna a doua, 19 la oficiala, 22 aproape de peluza. Puhoi, nu alta! Fluiera arbitrul. Curg cojile de seminte, dar si comentariile. "Baaa, ce dai asa din maini, esti la inot?", o ia in freza un flacau de la Bacia. Ajunge si observatorul, prieten la catarama cu sefii de la Aurul. Oaspetii cad ca spicele. Spre disperarea celor doi oameni cu targa, posesori de burta a la Bere. Sunt ajutati insa de glumetii de la oficiala: Pune-i telecomanda, ca merge singura!!! Pe teren, nimic deosebit. Un tusier isi umple frigiderul dupa ce a semnalizat aiurea un ofsaid. Un atac al lui Marcel Lupea infierbanta tribunele. Sutul le raceste la loc. "Are trasee bine stabilite, ca CFR-ul, dar mai si deraiaza", spune un fruntas la concursul de glume pe minut. Pauza. 0-0. Fetele venite pentru fotbalisti sunt dezamagite. Nu de scor, ci pentru ca s-au terminat semintele. Iar chioscul e departe ca apa de Ferentari. Ma decid sa iau soarta Aurului in propriile maini! Ma mut in tribuna a doua. Da, sa fim 8! In pauza vorbesc cu Andra, talismanul echipei, pare-se. Incepe repriza a doua. Batrana tabela electronica abia asteapta sa transforme macar un 0 in 1. Nu de alta, dar se mai sting becuri, nu se consuma atata curent. Arbitrul isi face treaba. O pune pe linia de 16. Marcel Lupea ia mingea. Soarta universului e in dreptul sau de aur. Nu conteaza ca bate spre 80 de kile. Tribunele freamata, oaspetii simt nenorocirea venind, un caine se ascunde, eu imi pregatesc telefonul. Sut... GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL! Direct in vinclu! Portarul oaspetilor isi blastama viata, vecinii si coechipierii. In tribune e fiesta. Sau aproape. Sau deloc. Sunt linistit. Imi fac poze cu tabela. In timpul asta, unul de la Bacia da o chifla de vis, prilej de alte glume. "Vedeti daca va antrenati numai in nocturna? E greu cu soarele in ochi", spune un domn pentru care birtul e Prima Casa. Intra si Robila. AKA Corinda. Nu-l stiti????? Nu face nimic, se scuza. Centrare de pe dreapta, cap Corinda, GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL! 2-0! I-am ucis si pe astia. Nu, nicio fiesta in tribune. Aplauze si atat. Sterg poza cu tabela cu 1-0 si fac alta. Evident, cu scorul cel nou. Nu mai e mult si se termina meciul. Le-am purtat noroc, pare-se. Cobor ca un cascador din tribuna si ma duc spre iesire. Tantareanu striga la ai lui sa stea si sa-i aplaude pe adversari, cum scrie la regulament. "Am venit dela schimbul 3, mai da-i dracu' si pe astia", striga Lupea 2. Mai trag o poza si plec. Fericit. Ma astepta pranzul. Piure si carnati. Mmmmm. Pana atunci, fredonez si-mi aduc aminte. "Strigati cu noi / Haide Aurul / Cine nu vrea / M**e sa ia!" :D