Cartofi mari sau mici?

In sfarsit, KFC. Dupa o pauza de vreo luna, parca, sau doua, am mers sa bag niste 5 crispy cu niste cartofi si cu niste sos de usturoi si cu niste pecsic. Aici, aproape, langa Cismigiu. 8 oameni la coada, cand am intrat. Doi in fata mea, la o vanzatoare care parea ca a ciugulit repede un meniu de 8 aripioare. Cam greu se misca, timp in care langa mine crestea coada. Se tot facusera vreo 10 flacai plus pitzi. La capatul din fatza al cozii, un cuplu de tinerei. Avusesera cel putin 7 minute sa se uite pe panourile alea si sa vada ce ar vrea sa manance si guritza lor. Degeaba. Au inceput negocierile cand statea tantzica sa le ia comanda. "Pisi, cartofi mari sau mici?". "Pai tu de care-ti iei?". "De care vrei si tu". "Aripioare as vrea... 5. Nu, 4. Stai, 6, ca poate nu ma satur din 4". "Bine, bine. Pepsi?". "Pai ce mai au?". "Sprite...". Si coada se lungea. Si vanzatoarea cu dinti de cal astepta. Si eu ma gandeam ca i-as fi batut daca ar fi fost in fatza mea. "Desert luam?". "Pai nu stiu ce au aici". A mea vanzatoare s-a miscat repede, la mine. A bagat 5 crispy mare, tzucu-i aripioara ei! Am plecat spre masa. Cei doi inca nu comandasera. Am bagat 2 crispy, le dadea vanzatoarea restul. Pe la al patrulea meu crispy au plecat de la tejghea. La ultima mea inghititura de pecsic, incepeau discutia unde sa stea. Am plecat in drumul meu. KFC, ne revedem peste vreo luna!

Website story

Da, am fost la film. Nu povestesc nik. Mie mi-a placut. Povestea incepe pe la 8 si 20, cand am plecat de acasa. Povestea mea, nu a filmului. :P Trebuia sa ma intalnesc cu miaiela, pentru o seara de vis. Si de film. Si, culmea, ne-am intalnit. Pupaturi peste pupaturi, un shake impartit romantic in 2 (:))) ) si o sperietura. S-a luat curentul la mall. Da, serverul a picat si nu se mai dadeau belete. Noroc ca un restart a rezolvat totul, iar emotiile ne-au disparut. Si intram in sala. 7 oameni mari si lati. Lux, nu alta. Incepe filmul. Oreste, senzatie. Si fetili. Miaiela dadea semne de oboseala. Se foia de numa' numa'. Dar nu scapa filmul din ochi. Si nici eu pe ea. :D Pe la jumatatea filmului, pleaca 2. Ramanem 5. Bun si asa. Mai mult aer pentru noi. Miaiela mai ca a adormit. Un cot bine plasat a rezolvat problema. Gata si filmul. Pareri. "Bun. Bun. Muzica faina". Plus un cascat care mi-a distrus sansele de a mai petrece o ora cu Miaiela. Acasa, la somn. Ea. Eu, berbec. Trebuia sa merg la Real, sa iau de mancare. Mi-am adus aminte abia... acasa. Da. Si fa cale-ntoarsa. Dar a fost bine. N-am stat deloc la coada, am terminat repede. Ajuns acasa, pus in pat, scris pe blog, gandit la Miaiela. Somn usor!

Silicon fosforescent

N-am cum sa nu povestesc cel mai tare/ciudat vis din ultima perioada. Ca le cam tin minte pe aproape toate. Se facea ca... nu stiu prin ce minune, eram cu doua domnisoare la mine acasa. Pat maaaaaare, tv deschis, probabil si o sticla de vin. Da, atmosfera de film porno low-budget. :)) Si hihihi, hahaha, adormim. Fara sa facem nimic. Nu, nu asta e ciudatenia la visul asta. Urmeaza acusica. Dupa 10 secunde de publicitate. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Gata. Da, stiu, cred ca ma uit cam mult la televizor. Revenind. Fetele adorm. Eu, intre ele. Dar n-aveam chef de somn. Si ce-mi vine in minte. Sa ii dau jos sutienul uneia. Cu o indemanare capatata in timp (prin vise), ii desfac sutientul dintr-o miscare. Uau, cata tzatza! Dar ce vad acolo? Ceva straluceste. Sunt in pat cu o extraterestra!!!!!!! Sau nu. Ma uit mai atent. Se vedea ca o punga inauntrul sanului. Da, silicon. =))) Silicon fosforescent! Laser, frate! S-a trezit madmoazel. S-a trezit si cealalta. Ea nu stralucea. :D Si ne-am pus pe una alta. Doar ca n-a durat mult. Nuuu, nu de aia. M-am trezit. Offff!

Un' te duci tu, mielule?

Ale dracu' de grele sunt despartirile. Nu numai alea iubarete. Ci si de colegi. Azi s-a intamplat una. Nu credeam sa fie asa aiurea. Ma gandeam ca va trece repede. Da' de unde. Nu am plans. M-am tinut tare. Dar m-am tot uitat spre scaunul unde statea ea. Si ma intrebam cum va fi cand voi ajunge la munca peste 2 zile si n-o voi mai vedea. O sa simt un gol. In stomac, in cap, in inima, peste tot. Am avut certurile noastre, dar astea apar oriunde. Important e sa treci peste. E greu cand pleaca de langa tine o persoana draga. O persoana pe care o stii de atata vreme. O persoana cu care scriai lucrari la 7 dimineata, intr-o camera aerisita, evident, pentru ca fata sa vada ca esti baiat curat. O persoana care are pasiuni diferite de manelismele multora. O persoana care a fost inteleasa mai putin. Poate pentru ca e diferita. Sper sa ne revedem curand. Fara lacrimi, doar cu zambete.

Fata, ai fost la film?

Duminica nu a inceput asa cum voiam. Glasuri subtirele de domnisoare fandosite povesteau intruna despre... despre... ei bine, da, despre marea premiera. sex and the city 2. "Fata, dar ai vazut cat a costa garderoba?". "Dar ce pantofiori avea x, fata!". "Eu am fost la premiera, nu ca tine, fata". Si cam asa, vreo 10 minute. Eu incercam sa ma concentrez la ale. Da' de unde! Ciripeau fetili, de ziceai ca sunt la concurs. Care isi aduce aminte cele mai multe articole vestimentare purtate de vedetele din film. Nu am stat sa vad rezultatul. Cert e ca a aparut si arbitrul. Si nu era o femeie, ci... un barbat. Ma rog, barbat e mult spus. Ca era si ala incantat de ce vazuse cu o seara inainte la cinema. Cum sa fii barbat si sa mergi la un asa film? Pai simplu. Nu esti barbat, esti "fetita". L-am privit cu o crancena compasiune si m-am apucat de ale mele. De ale mele treburi, ca sa fiu mai precis. Abia astept sa ma duc la Website story! :D

Muriti, ba!

Zi frumoasa de vara. E vara, nu? Asa. 25 de grade. Festivitatea de absolvire la Ancutza. Robe, palarii in aer, discursuri, tone de poze, fete frumoase, fete grasute, prunci plangaciosi, mame tremurande de emotie. Si plecam la un suc. Care cu florile in brate, care cu aparatul foto cu MB dand pe laturi, care cu ochii pe pereti imaginari. Si mergem spre metrou. Ne apropiem si auzim un latrat de manea. Ma uit pe strada, crezand ca e vreun cioban cu Mertzan sau Logan care il are pe gutza ascuns in dividi player. Nici gand. Era un trubadur negru, alaturi de doua dodoloate de aceeasi culoare. Se plimbau pe trotuar. El, mandru nevoie mare, cu versurile la el. Ele, cu haine rozalii care nu puteau acoperi suncile lucrate frumos la sala de mese. Si ce mai canta. Jelea cu foc, pe versuri de salam, parizer sau aditza. Marian stie. Mi s-a facut brusc rau. Trecusem prin starile "manelisti adunati la gura de metrou ascultand la un telefon" si "manelisti dand tare chiar in metrou". Speram sa ramana dracu in pesteri, unde sa se chinuie intre ei. Degeaba. Ne inunda live, pe strazi. Romania se transforma incet, dar sigur, in Rromania. Sau, hai sa nu generalizez, cel putin Bucurestiul. Hai, nu sariti de cur in sus, ca asa e. Bucurestiul devine o mare hazna manelista. E de rau. Prea multi negri, prea multa mizerie, prea multa toleranta, pana la urma. Muriti, ba! Muriti oricum, pe ritmuri de manele, numai muriti odata!