duminică, 28 septembrie 2008

Rossi, campion!

Si a ajuns si la al 8-lea titlu din cariera. Valentino Rossi a rupt ghinionul ultimilor ani si a devenit iar campion mondial la MotoGP. A castigat MP al Japoniei, la Motegi si a inlaturat orice dubiu. Dupa 2 ani de chinuri, in care a fost ba invins de adversari, ba cu sufletul speriat de fiscul italian, Vale s-a linistit si a calcat tot ce i-a iesit in cale. La Motegi a fost a opta victorie a sezonului. A adunat pana acum 312 puncte, cu 92 mai multe decat Casey Stoner. "Este o senzatie speciala. Alaturi de titlul din 2004, acesta este cel mai frumos. Mi-am regasit linistea, iar echipa a fost fantastica. Impreuna am construit acest titlu. Si ce mult imi lipsea senzatia de campion mondial. Infrangerile din anii trecuti m-au invatat multe, m-au facut si mai puternic", a spus Rossi la final. Valentino este campionul ideal. Face curse incredibile, pe care le imbraca intr-un spectacol fantastic. Bucuria de pe circuit, zambetul mare de copil de pe podium, imaginea unui sportiv impecabil. Care a ajuns atat de sus. Probabil nu-l va ajunge pe Giacomo Agostini, cel care are 15 titluri in cariera, dar este la doar un titlu de locul 3 in clasamentul all-time al campionilor mondiali. Iar la anul, Rossi pare, dupa atata timp, favorit.

luni, 22 septembrie 2008

Jurnal de hitman (partea I)

E in bataia pustii. Ma uit prin luneta si ii tintesc inima. Nu vreau sa fac mizerie si sa-i imprastii creierii in fata celor care trec prin acea piata. Nu stie ca-si traieste ultimele clipe. Inca zambeste, gandindu-se, probabil, la nevasta, amanta, conturi, afaceri. Da, afaceri! Asta ii va aduce pieirea. Nu a ascultat ce i s-a spus, a deranjat pe cineva, am primit un telefon si uite-ma. Gata sa-l pedepsesc. E moral ce fac? Nu ma gandesc la asa ceva. Daca as fi facut-o, m-as fi sinucis de cateva ori. E doar o slujba ca oricare alta. Nu am timp sa fiu bland. Am vazut ce a facut, am stiut ca trebuie sa plateasca. Nu ucid inainte de a sti ca o fac pentru cineva care „merita”. Iar el, imbracat acum la patru ace, vai, ce frumos va ajunge in Iad, sta si priveste in jur. O privire care-ti da impresia ca lumea e a lui. O fi, pentru inca 20 de secunde. Apoi, lumea va mai scapa de un gunoi, care a distrus cu o semnatura vietile a 500 de muncitori. I-a dat afara ca pe niste caini, iar acum e timpul razbunarii. Robin Hood? Batman? Spiderman cu luneta? Spuneti-mi cum vreti. Sunt doar un amestec de dorinta de revansa si de spirit de justitie. Nu, nu un erou. Doar un om care poate pedepsi in liniste. Apropo, cele 20 de secunde au expirat. Adio, Victor! Un glont, atat am „stricat” pe, de acum, fostul presedinte al concernului V-Max. Scurt si la obiect. Nici macar nu a cazut de pe banca pe care statea. Parca doarme. Nimanui nu-i pasa de el. Are lumea alte griji. Bine, ca mi-am amintit, trebuie sa platesc curentul. Deh, un ucigas platit nu se delecteaza doar citind dosare si jucandu-se cu un laser invizibil pe inima victimelor.
Plec spre casa, trecand chiar pe langa cadavrul lui Victor Pascovici. Vreun regret? Nici gand. Vreo remuscare care sa-mi ocupe noptile? Am trecut de mult peste astfel de lucruri. Nu e timp, nu e voie.E destul de cald azi. Am avut noroc ca si-a pus pe el doar un sacou, altfel poate ar fi trebuie sa trag de doua ori. De ce ma mai gandesc oare la el? In loc sa realizez ca inca 50.000 de euro mi-au intrat in cont. Atat costa o „pedeapsa” pe aici. O oferta de nerefuzat, cum spuneau personaje celebre din filmele anilor 60. Pe langa acesti bani, cele cateva sute de euro castigate la ziarul unde inca lucrez sunt o nimica toata. Important este insa sa nu dau nimic de banuit. In plus, am informatii despre orice potentiala tinta. Ce-as putea cere mai mult? Nimic. Am tot ce vreau. Mai putin un copil. Dar asta depinde de Diana. Isi construieste incet incet o cariera si nu vrea ca un plod aruncat la 28 de ani sa-i distruga tot ce a creat. O inteleg. Nici eu nu cred ca as fi la fel de linistit cand ar trebui sa-mi petrec noptile leganand o mogaldeata. Ce ar zice cei care-mi dau misiuni daca le-as spune ca maine nu pot sa-l lichidez pe X sau pe Y deoarece trebuie sa cumpar scutece si haine de noapte pentru copil? Va veni si vremea aia. Cam multe ganduri pentru ziua de azi. E coada la curent. Loc pentru alte ganduri. Ce-oi face... „Alo, domnu`, inaintati, ce naiba! Nu vedeti ca s-a miscat coada?”, ma intrerupe o doamna ajunsa deja pe ultimii metri ai vietii. As putea-o ajuta in privinta asta, in schimb, zambesc lenes si inaintez. Oare ea ce o fi fost la viata ei? De unde atata rautate in priviri? O intreb, sperand sa nu ma trezesc cu o sacosa in cap si cu afurisenii invatate pe parcursul unei vieti intregi. Am scapat si de una si de alta, dar am primit o schimonoseala vecina cu lehamitea. Mangai usor cutia unde se afla pusca si zambesc tamp. Acum 20 de minute luam o viata, iar acum ma chinui sa readuc una pe pamant, scotand-o din haul rautatii. Noroc ca suna telefonul, intrerupandu-mi astfel avalansa de ganduri care-mi crosetau o defectiune in creier.

duminică, 21 septembrie 2008

Normal si limitat

M-am saturat sa mi se spuna ca sunt limitat in gandire. Ieri am avut discutie cu cineva in care mi s-a transmis acest lucru. Pe scurt, persoana respectiva se iubeste si se "iubeste" cu o persoana cu verigheta pe deget. Adica e amanta cuiva. Din vorba in vorba, discutia s-a incins. I-am transmis ca nu e normal ce face, nu e normal sa se puna intre doua persoane, chiar daca ea nu are nicio obligatie. Raspunsul a venit repede: Esti limitat! Simplu. Dureros. Inexact. Evident, intrebarile mele au venit si mai repede. Cum poti sa imparti pe cineva? De ce nu se desparte de respectiva si sa ramana cu tine? Nu te simti vinovata ca poti distruge (bineinteles, alaturi de barbatul infidel) o casnicie? Raspunsul, acelasi: Esti limitat! Daca limitat inseamna sa ai principii si sa respecti o relatie, atunci da. Macar sunt impacat ca nu ma bag intre doi oameni. Si dorm linistit. Dar daca chiar ne iubim?, a atacat ea. Atunci sa se desparta ala de a lui si asta e. Ramai cu el. Dar oare atunci iti mai convine, stiind ca nu-l mai furi nimanui? Si tot asa. Deci sunt limitat pentru ca nu insel. Buna teorie...
Iar de aici, la a doua. Sunt normal. Brrrrr, ce blasfemie pentru lumea de azi, cand tot ce e ciudat e cool. Freze jalnice, imbracaminti penibile, tenisi si balerini si toate prostiile inventate de cei care stiu sa manipuleze masele. Nu porti asa ceva, nu-ti faci freza de cocalar, nu ai roz pe tine, esti normal. Esti ciumat. "Esti normal" este scuza (sau acuza) perfecta celor care vor sa socheze prin tot felul de lucruri teribil de ciudate. Si tare ma bucur ca-s normal si ca nu ascult manele la metrou, nu stau in fund in statiile de metrou, nu urlu pe strazi, nu-mi vopsesc parul in roz.

luni, 15 septembrie 2008

V de la Vendetta... prostului

Sa luam un om normal. Sa-i turnam in creier rautate. Multa. Muuuuulta. Sa-i incetosam vederea. Sa-i scoatem creierul. Sa-i otravim inima cu invidie, dorinta de razbunare, rautate. Sa-i distrugem inima. Sa-i furam zambetul. Sa-i punem un zgomot oribil cand scrasneste din dinti. Apoi sa-i dam un nume. Piturca Victor. Un om negru. La propriu si la figurat. Un om salvat de 4 oameni. Hagi, Popescu, Mutu si Chivu. Sa nu-mi spuna el ca ideile sale tactice au calificat nationala. Hahahaha. Azi, mandrul selectioner a aruncat cu pietre in toti. Aaaaa, de aici au invatat Tamas si Radoi sa nimereasca jurnalisti. Doar ca acum, "derbedeii" calcati in picioare de mizerabilul din fruntea nationalei au fost Dinu si Meme. Vorbe grele au iesit din gura intunecatului la adresa celor care au avut indrazneala sa-i puna la indoiala valoarea. Si care aveau dreptate. Pentru ca in ultimii 3-4 ani n-am vazut NICIO IDEE TACTICA la reprezentativa. Ba da. Una. Focu` la ei. Si mingi pe Mutu. "Dinu i-a pupat mana lui Giovani", "Meme e travestit", au fost doar doua din perlele de trista verticalitate iesite din creierul mic al lui piti. Dinu si Meme au vorbit de calitatile de antrenor al selectionerului, dar Satana a atacat sub centura. Abject, bolnav, trist. Se descalifica in ultimul hal. Crede ca i-a pus la punct pe derbedeii de care vorbea in Insulele Feroe, dupa un meci in care au tremurat sorturile pe noi. Marele antrenor a doborat teribila armata de pescari. iar acum, coboara nivelul oricarei discutii. Asta l-a facut sa fie zburat de la nationala acum cativa ani, asta sper sa-i semneze finalul aventurii la nationala acum. Atacurile sale sunt penibile. Nici macar McClaren nu a facut asa urat, iar sarmanul englez a avut destule de patimit cand a ratat calificarea la Euro. Dar de unde nu e, ce sa ceri? Valea, Piturca! Esti o rusine. Si pentru emblema de antrenor, dar si pentru cea de om. Du-te si uita-te la filmul care ti-e drag. V de la Vendetta. Sau de la Victor?

duminică, 14 septembrie 2008

Val(e)sand in ploaie

Ploua infernal si eu ma uitam la MotoGP. Ploua la ei la America, pe la Indianapolis. Si mama, mama, se ineca bunatate de circuit. Si totusi s-a dat drumu` la cursa. La aia de MotoGP, ca despre asta e vorba. Si pleaca haiducii. In fata, Dovi, Hayden, Stoner si fratii dinamita de la Fiat Yamaha, Rossi si Pedrosa, mance-i tata de baieti destepti. Hayden, pac pac, se protapeste in frunte. Vai, cat de mult il dispretuiesc pe americanul asta nenorocit. Nici Isinbaeva cu ditamai prajina nu-i ajunge la nas. A castigat si el norocos un Mondial si atat. Apoi, somn. Vale depaseste tot si se lipeste de cowboy. Inevitabil, la un moment-dat ii arata cat de neagra e roata din spate a motocicletei sale Yamaha. Si du-te, Rossi, du-te! Vorba unui nene orgasmat de cursele lui Dicanio. Si se duce Valentino. Balet, nu alta. Trase perfecte, accelerari de Ferrari 612, ochiu` meu mai mai ca plange de fericire. Cand colo, un nene agita vartos steagu` rosu. Gata cursa. Teoretic, ca inca se discuta. Dupa 10 minute, se decide. Stop. Definitiv. Vale a castigat. Nu doar cursa, ci si campionatul. Are 87 de puncte in fata lui Stoner si mai sunt 4 curse. Adica 100 de puncte puse in joc. Rossi ar trebui sa fie mai ghinionist decat mine cand am ghicit 13 din 13 la Pronosport si am luat cativa lei pentru a pierde mondialul. Gata cu pauza de 2 ani in care i-a lasat pe ceilalti sa-si faca de cap. Doctorul s-a intors. Cu bisturiul ascutit. Iar Lorenzo are de unde invata. Prichindelu` a terminat pe 3, iar la general este al patrulea. Dezamagirea? Evident, Pedrosa. Nu stiu ce e cu baiatul asta. Probabil ca accidentarea l-a lovit nu doar fizic, ci si psihic.
PS: Rossi a obtinut victoria cu numarul 69, chiar in fata celui care poarta acest numar, pleiboiu` Hayden.

Take me home United Road

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Du-te, Piti, du-te!

Romania - Lituania 0-3. Cea mai mare rusine a ultimilor ani. Ai nostri bravi tricolori n-au mai avut aceeasi precizie ca la partida de aruncare cu piatra unde tintele au fost ziaristii care au avut nesimtirea sa tulbure linistea vajnicilor jucatori. Deh, o fi fost intrebarile mai zgomotoase decat boxele din birturile unde petrec "baetii" nostri. Pentru ca asta e adevarul. Cum sa faci performanta cu un Tamas care bate record dupa record la baut? Sau cu toti ceilalti care nu au o viata sportiva? Sau cu un antrenor limitat. Iar astea e marea problema. Toti il pupa in fund pe Piturca pentru calificarea la Euro. Poate n-ar fi rau sa uitam ca ne-au calificat sclipirile lui Mutu, ofsaidul de la golul lui Goian si formula 1-10 folosita in turul cu Olanda. Si cam atat. A vazut cineva vreo mare idee tactica in preliminarii? Vreo faza bine lucrata? Nimik. ZERO! Piturca este limitat. Iar Nasul Sandu n-are coaie sa-l dea afara. Sau o fi clauza de reziliere prea mare. Meciul cu Lituania ar trebui sa fie ultimul pentru Satana. Ne-am lamurit. Stia foarte bine ca lipsesc Mutu si Chivu si tot nu a gasit o formula salvatoare. Vai de capu` lui. Dar sa dea ordin sa se scrie pe site-ul FRF diverse comunicate contra presei stie. Lasa-ne! Bine au facut cei de la Cluj ca au scandat impotriva lui Piti si a federatiei! Sa plece toti! Ne-au umilit.