M-am saturat sa mi se spuna ca sunt limitat in gandire. Ieri am avut discutie cu cineva in care mi s-a transmis acest lucru. Pe scurt, persoana respectiva se iubeste si se "iubeste" cu o persoana cu verigheta pe deget. Adica e amanta cuiva. Din vorba in vorba, discutia s-a incins. I-am transmis ca nu e normal ce face, nu e normal sa se puna intre doua persoane, chiar daca ea nu are nicio obligatie. Raspunsul a venit repede: Esti limitat! Simplu. Dureros. Inexact. Evident, intrebarile mele au venit si mai repede. Cum poti sa imparti pe cineva? De ce nu se desparte de respectiva si sa ramana cu tine? Nu te simti vinovata ca poti distruge (bineinteles, alaturi de barbatul infidel) o casnicie? Raspunsul, acelasi: Esti limitat! Daca limitat inseamna sa ai principii si sa respecti o relatie, atunci da. Macar sunt impacat ca nu ma bag intre doi oameni. Si dorm linistit. Dar daca chiar ne iubim?, a atacat ea. Atunci sa se desparta ala de a lui si asta e. Ramai cu el. Dar oare atunci iti mai convine, stiind ca nu-l mai furi nimanui? Si tot asa. Deci sunt limitat pentru ca nu insel. Buna teorie...
Iar de aici, la a doua. Sunt normal. Brrrrr, ce blasfemie pentru lumea de azi, cand tot ce e ciudat e cool. Freze jalnice, imbracaminti penibile, tenisi si balerini si toate prostiile inventate de cei care stiu sa manipuleze masele. Nu porti asa ceva, nu-ti faci freza de cocalar, nu ai roz pe tine, esti normal. Esti ciumat. "Esti normal" este scuza (sau acuza) perfecta celor care vor sa socheze prin tot felul de lucruri teribil de ciudate. Si tare ma bucur ca-s normal si ca nu ascult manele la metrou, nu stau in fund in statiile de metrou, nu urlu pe strazi, nu-mi vopsesc parul in roz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu