E in bataia pustii. Ma uit prin luneta si ii tintesc inima. Nu vreau sa fac mizerie si sa-i imprastii creierii in fata celor care trec prin acea piata. Nu stie ca-si traieste ultimele clipe. Inca zambeste, gandindu-se, probabil, la nevasta, amanta, conturi, afaceri. Da, afaceri! Asta ii va aduce pieirea. Nu a ascultat ce i s-a spus, a deranjat pe cineva, am primit un telefon si uite-ma. Gata sa-l pedepsesc. E moral ce fac? Nu ma gandesc la asa ceva. Daca as fi facut-o, m-as fi sinucis de cateva ori. E doar o slujba ca oricare alta. Nu am timp sa fiu bland. Am vazut ce a facut, am stiut ca trebuie sa plateasca. Nu ucid inainte de a sti ca o fac pentru cineva care „merita”. Iar el, imbracat acum la patru ace, vai, ce frumos va ajunge in Iad, sta si priveste in jur. O privire care-ti da impresia ca lumea e a lui. O fi, pentru inca 20 de secunde. Apoi, lumea va mai scapa de un gunoi, care a distrus cu o semnatura vietile a 500 de muncitori. I-a dat afara ca pe niste caini, iar acum e timpul razbunarii. Robin Hood? Batman? Spiderman cu luneta? Spuneti-mi cum vreti. Sunt doar un amestec de dorinta de revansa si de spirit de justitie. Nu, nu un erou. Doar un om care poate pedepsi in liniste. Apropo, cele 20 de secunde au expirat. Adio, Victor! Un glont, atat am „stricat” pe, de acum, fostul presedinte al concernului V-Max. Scurt si la obiect. Nici macar nu a cazut de pe banca pe care statea. Parca doarme. Nimanui nu-i pasa de el. Are lumea alte griji. Bine, ca mi-am amintit, trebuie sa platesc curentul. Deh, un ucigas platit nu se delecteaza doar citind dosare si jucandu-se cu un laser invizibil pe inima victimelor.
Plec spre casa, trecand chiar pe langa cadavrul lui Victor Pascovici. Vreun regret? Nici gand. Vreo remuscare care sa-mi ocupe noptile? Am trecut de mult peste astfel de lucruri. Nu e timp, nu e voie.E destul de cald azi. Am avut noroc ca si-a pus pe el doar un sacou, altfel poate ar fi trebuie sa trag de doua ori. De ce ma mai gandesc oare la el? In loc sa realizez ca inca 50.000 de euro mi-au intrat in cont. Atat costa o „pedeapsa” pe aici. O oferta de nerefuzat, cum spuneau personaje celebre din filmele anilor 60. Pe langa acesti bani, cele cateva sute de euro castigate la ziarul unde inca lucrez sunt o nimica toata. Important este insa sa nu dau nimic de banuit. In plus, am informatii despre orice potentiala tinta. Ce-as putea cere mai mult? Nimic. Am tot ce vreau. Mai putin un copil. Dar asta depinde de Diana. Isi construieste incet incet o cariera si nu vrea ca un plod aruncat la 28 de ani sa-i distruga tot ce a creat. O inteleg. Nici eu nu cred ca as fi la fel de linistit cand ar trebui sa-mi petrec noptile leganand o mogaldeata. Ce ar zice cei care-mi dau misiuni daca le-as spune ca maine nu pot sa-l lichidez pe X sau pe Y deoarece trebuie sa cumpar scutece si haine de noapte pentru copil? Va veni si vremea aia. Cam multe ganduri pentru ziua de azi. E coada la curent. Loc pentru alte ganduri. Ce-oi face... „Alo, domnu`, inaintati, ce naiba! Nu vedeti ca s-a miscat coada?”, ma intrerupe o doamna ajunsa deja pe ultimii metri ai vietii. As putea-o ajuta in privinta asta, in schimb, zambesc lenes si inaintez. Oare ea ce o fi fost la viata ei? De unde atata rautate in priviri? O intreb, sperand sa nu ma trezesc cu o sacosa in cap si cu afurisenii invatate pe parcursul unei vieti intregi. Am scapat si de una si de alta, dar am primit o schimonoseala vecina cu lehamitea. Mangai usor cutia unde se afla pusca si zambesc tamp. Acum 20 de minute luam o viata, iar acum ma chinui sa readuc una pe pamant, scotand-o din haul rautatii. Noroc ca suna telefonul, intrerupandu-mi astfel avalansa de ganduri care-mi crosetau o defectiune in creier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu