Roma, intre monumente si mizerie (partea 1)

Bucuresti Baneasa 18.03. Plecam cu Wizzair spre Roma. Cum cine? Eu si Bogdan. Dupa 1 ora si vreo 50 de minute, fara turbulente si alte incidente, am aterizat pe Ciampino, aeroportul de low-cost al Romei. Ce sa facem? Inchiriem masina sau mergem cu transportu` in comun? Alegem prima varianta. Pana la birourile de inchiriat mergem cu un autobuz condus de un albanez, fost jurnalist. Ajungem la birouri, dar cartea de credit a mamei lui Bogdan nu ne ajuta sa luam masina mult-dorita. Varianta de rezerva? Taxiul pana la Trigoria, locul unde se afla cantonamentul Romei. Credeam, in naivitatea noastra, ca Totti ne va zambi frumos si ne va da un autograf, un interviu, orice. Dar pana la Totti mai este. De la Ciampino am luat taxiul. Soferul? Lazial inrait. Dialogul s-a legat foarte bine in italiana, omu` fiind placut surprins cand i-am zis ca e prima oara cand vorbesc pe limba lui. Si eu m-am mirat. Socul mai mare a fost cand ne-am dat jos, nota de plata fiind de 58 de coco. Adica atat cat am dat noi doi pentru Bucuresti - Roma si retur la avion. Japca, nu gluma. Frate lazial, dar branza e pe bani si la ei. Bine ca am ajuns, dupa un drum cu un trafic nenorocit. Parca era DN1 vinerea. Si ne-am instalat in fata cantonamentului, cu papornitze, catel (eu) si purcel (Bogdan). Era aproape 9, iar antrenamentul urma sa inceapa la 11. Rand pe rand au venit romanii, care nici nu s-au uitat la multimea de copii veniti la Trigoria pentru a le lua un autograf. Dupa antrenament, Pit ne-a luat la o inghetata, ne-a povestit, ne-a aratat ca este un baiat cu mare caracter. Apoi, cosmarul numarul 2. Drumul spre hotel. Intai sa va zic cum arata panourile pentru autobuze. E scrisa strada sau localitate si dedesubt cate opriri sunt. Asa ca daca nu stii exact statia, risti sa iei autobuzul de 10 ori. Ceea ce s-a si intamplat. Cu bagajele in spate am umblat vreo ora pana in centru. Apoi un metrou, apoi un tren pana la Giustiniana, localitatea unde eram cazati. Bineinteles, din gara era un autobuz pana aproape de hotel, dar cine sa ne indrume? Dumnezeu? Nu. O cucoana romanca. Ne-a zis ea ceva, n-am crezut-o, am mers pana la mama naibii, dar am gasit hotelul!!! 4 stele, 2 paturi, un tv, baie frumoasa. Am picat instantaneu in pat. Cica am si atipit, cum zice Bogdan. Cica am si sforait. Il cred, pentru ca adormisem pe spate. M-am trezit insa pe la 6 si ceva sau 7. Gandul era unul singur. Plimbare la Vatican. Asa ca am luat autobuz, tren si metrou si am ajuns la Ottaviano. La 10 minute de mers pe jos e Vaticanul. In oras nu am putut intra, nici nu stiu cine are acces acolo. Dar am mers in piata San Pietro. Impresionanta. Toata arhitectura te lasa fara glas. Ingerii te privesc de sus, de pe cladirile care imprejmuiesc piata unde Papa vorbeste oamenilor. Cum era de asteptat, zeci de japonezi luminau piata cu blitzurile lor. Am zabovit acolo vreo 20 de minute, apoi ne-a venit pofta de pizza si bere. Am intrat la o Trattoria. Cred ca acolo Trattoria e un termen generic pentru un baruletz, nu ca la noi, unde e emblema potentei financiare. Mie mi-a placut pizza, lui Bogdan nu. Probabil pentru ca nu e asa de incarcata precum in Romania. Dar berea a fost delicioasa, aici am cazut de acord. La cat eram de obosit, dupa trei guri vedeam stele verzi. Metrou, tren si autobuz si pe la 12 eram in pat. Terminat! Comedia nu se terminase. Am pus ceasul sa sune la 8 fara 10, ca sa mergem la micul dejun. Dar am uitat ca nu schimbasem ora, asa ca in Italia era 6:50 cand ne-am trezit. Despre asta, in partea a doua a serialului "Asterisc si Obelisc la Roma".