luni, 31 martie 2008

Bucket list

La inceputul anului am vazut filmul care da si titlul postului. Bucket list. Impresionant. Doi actori uriasi, Jack Nicholson si Morgan Freeman sunt doi mosi care afla ca nu mai au prea mult de trait. Freeman face o lista de lucruri pe care vrea sa le faca inainte de a trece in lumea celalalta. Aventura incepe, cei doi, mustind de viata, pleaca in colturile lumii, bifand, rand pe rand, ceea ce era scris pe lista. Ultimele dorintze, implinite in 6 luni.
De ce am ales sa scriu cateva randuri despre acest film? Pentru ca este o lectie pe care trebuie s-o invatam nu la 50-60 de ani, ci inca de mai devreme. Nu este cazul sa asteptam pana la acea varsta pentru a pune pe lista ce vrem sa facem, ce dorintze vrem sa indeplinim, ce vise mai putem realiza. O singura viata avem si ea nu trebuie nicidecum irosita. Poate spun banalitati, dar filmul asta m-a invatat sa apreciez mai mult viata. Cred ca dupa ce am vazut filmul am si pus ceva pe lista. Pueril sau nu, vreau sa vad marile derby-uri ale Europei. O mare pasiune am si eu, fotbalul, si trebuie sa-mi satisfac "poftele". Primul pas a fost facut. Am mers la derby-ul Romei. Mai jos puteti citi despre ce s-a intamplat acolo in cele 2 zile cat am fost cu Bogdan in Cetatea Eterna. Urmatorul pe lista? Real Madrid - Barcelona. Cand? Nu stiu inca, dar sunt sigur ca il voi vedea.
Dorintze, vise. Cam asta inseamna viata. De fapt, inseamna indeplinirea acestora. Ma doare cand vad oamenii blazati, inchisi in lumea lor, care fac umbra pamantului, fara a indrazni sa viseze. Trece viata pe langa ei si nu simt. Nu au o motivatie. Muncesc si dorm. Cred ca am fost si eu asa in urma cu ceva timp. Dar simt ca s-a schimbat ceva. Vreau sa umblu, sa vad, sa cercetez, sa fac poze, sa adun amintiri, sa bifez de pe lista. Iar la final sa pot arunca linistit foaia de hartie, stiind ca nu mi-a mai ramas nimic de facut.

Niciun comentariu: