Derby la Roma (logic, prima parte)

19 martie 2008. Una din cele mai misto zile din viata mea. Am mers pana la Roma pentru a vedea derby-ul dintre Lazio si AS Roma. E primul meci de pe lista care mai cuprinde un Real - Barcelona, un Manchester United - Liverpool, un Marseille - PSG, un Partizan - Steaua Rosie. Pana acum am bifat eternul si dramaticul Aurul Brad - Metalul Criscior, mandria fotbalului din depresiunea Brad. Toate lucrurile trebuie sa inceapa de undeva, nu? V-am povestit ce a fost inainte de meci. Reiau derularea evenimentelor de la ora 17:03. Play! Eu si Bogdan ne-am dus la Olimpico pentru a ne lua acreditarile, dupa incercarea esuata de dimineata. Mergem la o casa de bilete, unde o domnisoara cu un zambet stralucitor ca un lant de aur ne-a indrumat spre locul unde trebuia sa asteptam, adica un chiosc de pe Via Olimpiadi. Mergem acolo. Liniste. Desert. Mormant. Batea vantul. Si la propriu, dar si la figurat. Si asteptam, si asteptam. Vine o cucoana usor bezmetica. Ne intreaba daca de aici tre sa-si ia acreditarea. Cu o italiana impecabila ii raspuns: "Si". Nu ma crede si da un telefon. I se spune ca in alta parte. Ne luam dupa ea pana la alta casa, pe Via Legionari. Parca. Acolo, coada. Langa coada, vreo 4 femei, dintre care una mai vorbareatza decat un radio de hip-hop. Incerc s-o intrerup, nu reusesc, mai astept, apoi mai incerc o data. Uraaa! Ura pe dracu`, nu de aici se iau acreditarile. Inapoi la a doua casa. Acolo ne intalnim cu un ziarist care lucra pentru companii din vreo 6-7 tari. Azi transmitea pentru Portugalia, Italia, Austria si Germania. Ii luam cartea de vizita, luam si acreditarile. "Hai sa mancam!", aproape imi ordona Bogdan. Erau cateva chichinetze care vindeau sandwich-uri, apa, bere, dulciuri. Ne-am luat si noi niste cremwursti si "bere latina". Ce-o fi aia? Ei bine, e Becks. Bineinteles ca Bogdan a luat portie dubla. Eu ma saturasem cu unu`. Se apropia ora meciului, asa ca am decis sa mergem pe stadion. Se apropia, adica mai era o ora jumate. Am intrat in incinta, nu ne-a controlat nici naiba la intrare. Am aratat biletul si gata. Asta a fost tot. De la vreo 200 de metri de stadion am auzit cum se striga deja in peluza. Si mai era atata vreme pana la meci! Mergand spre tribuna, imi iese in cale o domnisoara frumusica foc, intrebandu-ma daca ii pot raspunde la niste intrebari. Ii zic ca "da, sunt disponibil". Haha, ce glumetz. De fapt, i-am zis ca daca vorbeste in engleza, ii raspund la orice vrea ea. Mi-a zis ca nu si m-a lasat in drumul meu. Drum care ducea spre tribuna presei. Am cautat pe acolo intrarea, am gasit-o. Ne-a luat unu` acreditarile si ne-a cautat pe foaie. "Signor Bufnaila e signor Coroama". Da, noi suntem. Eram la 2 pasi si 30 de scari de rai.
BRB, ca tre sa mananc. Restul povestii, mai incolo.