Bine ca n-am nume de sfant...

Sfantu` Andrei. Zi de maaaaaare sarbatoare. Dar si de munca la birou. Dar o zi mai speciala. Nu, nu datorata alegerilor. Ci lui Andrei/Andreea. Si tare m-am bucurat ca nu-s Andrei. Mersi, mama, tata. Nu, as fi dat de baut, nu asta e problema. La valoarea mea...:)))). Altceva n-as fi suportat. Pupaturile. Zecile si sutele de pupaturi aruncate azi in stanga si in dreapta. "Aaaaa, Andreeeeaaaaaaaaaaaa, hai sa te pup!", "Deiutaaaaa mica, muah muah muah", "Pui, hai incoace. La multi ani!", si asa (mult) mai departe. De dimineata a inceput valsul pupaturilor. De fapt, taifunul pupaturilor. De fapt, ditamai tsunami-ul. Prima Andrea, pac pac pac pac pac pac pac. Pac = pupatura. Ma pun sa scriu o stire, apare a doua Andrea. Se repeta pac-urile. Sa vezi cand se intalnea o Andrea cu alta Andrea. Pffffff, nebunieeeeeeeeeeee. Plina redactia de pupaturi. Statea, domnle, lumea la coada sa pupe Andrelele. Si apoi, evident, sa pape un fursec, o prajitura. Recunosc, am avut pe bot urme evidente de ciocolata si crema. Ca om sunt. Sau purcel. Ca am facut incalzirea cu 5 crispy delicioase. Dar nu asta conteaza. Alin, sveglia ti, cazzo!!! Deci nu-mi place sa am nume de sfant. Nu-mi place desfasurarea de bucurie oarecum fortata de pe fetele tuturor. Si avalansa de pupaturi. Asta chiar ma ingrozeste. Ma rog, poate depinde si de cine ma pupa. Dar nu, nu-mi place. Dar parca tartele alea micute au fost senzationale. Si prajitura aia cu cacao. Daaaa, daaaaaaaa. Ma pregatesc de Sf. Nicolae. Hai, fetele, ruj (sau strugurel) pe buze, ca se apropie sedinta de pupaturi.