vineri, 3 septembrie 2010
Lacrimi...
Ce zi trista... Infernala. Cineva drag s-a dus intr-o lume mai buna. Ce prostie! Preferam sa fi ramas in lumea asta rea, s-o mai fi vazut, sa mai fi povestit de una, de alta. Innebunesc gandindu-ma ca am tot amanat telefonul care sa-mi fi adus un "Servus, Alin" care mi-ar fi inseninat orice zi. Plang cand ma gandesc ca am amanat un drum care m-ar fi dus alaturi de dumneaei. Simt un gol. Ne-am vazut putin, dar caldura din ochii doamnei m-a facut sa trec peste momente grele. Cuvinte mari? Nu. Durere multa. Prea multa. De ce trebuie cei buni sa plece atat de repede? De ce? E nedrept... Sper sa se odihneasca in pace acolo sus si sa ne mangaie cu privirea-i calda. Imediat dupa ce am primit vestea cea grea, am sunat-o pe mama. Ar trebui s-o fac mai des. Prietenii vin si pleaca. Parintii raman pentru totdeauna...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Cu siguranta s-a dus intr-o lume mai buna, durerea si boala nu o vor mai chinui. Trebuie sa fim tari pentru cei vor ramane cu durerea toata viata, pentru cei ce nu se vor mai bucura de mangaierea si de vorbele de alint, pentru cei ce vor invata sa nu o mai sune zilnic si dorul lor va creste de acum inainte. Greu de aici incepe pentru ei.
Dumnezeu sa o adihneasca in pace!
Dumnezeu s-o ierte! Va fi greu pentru cei care au ramas aici, jos...
Trimiteți un comentariu